×

Accesează
contul existent

Companii

Romanii au mers mai mult in biblioteci si la spectacole in 2024, dar si-au rarit vizitele in muzee...

Romanii au mers mai mult in biblioteci si la spectacole in 2024, dar si-au rarit vizitele in muzee si la cinema

30.06.2025, 10:48 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Activitatea unitatilor cultural-artistice din Romania a inregistrat in 2024 evolutii contrastante, cu o tendinta de crestere a interesului romanilor pentru spectacole si biblioteci, dar si cu o scadere a numarului de vizitatori in muzee si cinematografe, potrivit datelor INS.

Astel, reteaua bibliotecilor a insumat 8.105 unitati in 2024, cu 158 mai putine fata de anul precedent. Cu toate acestea, numarul utilizatorilor activi a fost de 2,4 milioane persoane, cu 10.000 mai mult fata de 2023, distributia acestora evidentiind o preponderenta a utilizarii bibliotecilor scolare (53,8%) si a celor publice (33,3%).

Numarul volumelor eliberate diferitilor utilizatori a fost de 19 milioane volume, in scadere cu 0,2 milioane volume fata de anul 2023, un utilizator activ imprumutand, in medie, 8 volume/an.

Reteaua de biblioteci publice, formata din 1.758 biblioteci (unitati administrative), a pus la dispozitia publicului circa 41 milioane volume de carti si periodice tiparite. Raportat la numarul de locuitori, in 2024, la o biblioteca publica au revenit, in medie, 10.800 locuitori, unui locuitor revenindu-i, in medie, 2,1 volume din colectiile bibliotecilor publice.

Un utilizator activ a imprumutat de la bibliotecile publice, in medie, 11,8 volume.

In total, bibliotecile au fost deservite de 9.115 angajati, dintre care peste 90% au fost specialisti in domeniu.

Muzeele si colectiile publice si-au marit oferta, dar interesul publicului a fost in scadere

Cele 464 muzee si colectii publice din Romania au pus la dispozitia vizitatorilor 34,2 milioane bunuri culturale si naturale, in crestere cu 732.000 fata de 2023. Cu toate acestea, numarul vizitatorilor a scazut la 18,4 milioane persoane, cu 676.000 mai putin decat in anul anterior, potrivit INS

O scadere vizibila s-a inregistrat si in cazul evenimentului "Noaptea Muzeelor", care a atras doar 402.000 persoane, fata de 596.000 in 2023.

Reteaua muzeala a fost sustinuta de 7.587 angajati, dintre care 3.828 au fost specialisti.

Spectacolele si concertele, activitate in crestere

Institutiile si companiile de spectacole si concerte au inregistrat un avans consistent in 2024, cu 26.000 de reprezentatii sustinute in tara - cu 1.900 mai multe decat in 2023 - si 6,9 milioane spectatori, cu aproape 750.000 in plus fata de anul precedent.

Numarul salilor a ajuns la 189, in crestere cu 14 unitati, iar personalul angajat in acest sector a fost de 13.310 persoane, dintre care 58,4% cu functii artistice de specialitate si 21,2% aveau functii tehnice de specialitate.

Cinematografele, mai multe filme, dar mai putini spectatori

In reteaua de 108 unitati cinematografice, cu 473 sali si 83.100 locuri, au fost proiectate 1.508 filme in 2024. Cu toate acestea, numarul total al spectatorilor a fost de doar 11,2 milioane, marcand o scadere fata de cele 13 milioane inregistrate in 2023.

Productia nationala a livrat 67 de filme noi pentru marele ecran, dintre care 49 lungmetraje si 18 scurtmetraje.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.


Articole asemanatoare