×

Accesează
contul existent

Eveniment

Surpriza in Franta: Guvernatorul Bancii Frantei, Francois Villeroy de Galhau, a anuntat ca va...

Surpriza in Franta: Guvernatorul Bancii Frantei, Francois Villeroy de Galhau, a anuntat ca va parasi functia inainte de finalul mandatului. Decizia ii ofera presedintelui Macron posibilitatea de a-i desemna direct succesorul

09.02.2026, 16:19 Sursa: zf.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Guvernatorul Bancii Frantei, Francois Villeroy de Galhau, a anuntat surprinzator ca va parasi functia inainte de finalul mandatului, o decizie care ii ofera presedintelui Emmanuel Macron posibilitatea de a-i desemna succesorul, in loc ca aceasta alegere sa revina unui eventual viitor presedinte din zona extremei drepte, scrie Bloomberg.

Demisia, care va intra in vigoare in luna iunie, inseamna ca unul dintre cei mai influenti factori de decizie din politica monetara europeana va parasi functia cu mult inainte de expirarea celui de-al doilea mandat, programata pentru octombrie 2027. Momentul este semnificativ, intrucat mandatul sau s-ar fi incheiat la aproximativ sase luni dupa urmatoarele alegeri prezidentiale din Franta, scrutin care ar putea fi castigat de un candidat al partidului de extrema dreapta Rassemblement National.

Villeroy de Galhau, a carui functie include si un loc in Consiliul guvernatorilor Bancii Centrale Europene, a explicat luni, intr-o serie de declaratii, ca a primit o oferta "pe care nu a putut sa o refuze" pentru a conduce o fundatie dedicata sprijinirii tinerilor aflati in dificultate, precizand ca decizia sa este una "personala".

"Cu putin peste un an inainte de finalul celui de-al doilea mandat, consider ca mi-am indeplinit esenta misiunii", a declarat acesta intr-un comunicat de presa. Intr-o scrisoare separata adresata angajatilor Bancii Frantei, guvernatorul a admis ca "aceasta decizie va poate surprinde".

Indiferent de motivatie, plecarea lui Villeroy de Galhau permite o schimbare de conducere intr-un moment relativ stabil pentru Franta, dupa adoptarea bugetului pentru 2025, spre deosebire de incertitudinile care ii nelinistesc pe investitori in cazul succesiunii la conducerea Rezervei Federale a SUA, pe fondul presiunilor exercitate de presedintele Donald Trump.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare