![]() |
17.01.2026, 17:14 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele american Donald Trump i-a invitat pe omologii sai din Turcia, Argentina si Egipt sa se alature Consiliului pentru Pace din Gaza. Organismul a fost infiintat de americani. Recep Tayyip Erdogan, Javier Milei si Abdel Fattah el-Sisi au confirmat primirea invitatiei.
Presedintele Donald Trump l-a invitat pe Recep Tayyip Erdogan sa se alature Consiliului pentru Pace din Gaza, un organism infiintat de Washington pentru a grabi rezolvarea conflictului, potrivit Le Figaro. Informatia a fost confirmata sambata de departamentul de comunicare al Republicii Turce.
"Pe 16 ianuarie 2026, presedintele american Donald Trump, in calitatea sa de presedinte fondator al Consiliului pentru Pace, a trimis o scrisoare prin care il invita pe presedintele nostru Recep Tayyip Erdogan sa devina membru fondator al Consiliului pentru Pace", a scris Burhanettin Duran, directorul de comunicare al Republicii Turcia.
Erdogan nu a comentat informatia.
Turcia, apropiata de conducerea politica a miscarii Hamas si o sustinatoare declarata a palestinienilor, a participat la acordul de incetare a focului din Gaza semnat in Egipt in octombrie. Ankara si-a declarat disponibilitatea de a participa la orice desfasurare a unei forte de monitorizare a acordului, precum si la eforturile de reconstructie a teritoriului palestinian.
Milei si Sisi au fost si ei invitati
Presedintele argentinian Javier Milei a anuntat sambata pe reteaua de socializare X ca a primit o invitatie din partea presedintelui american Donald Trump de a se alatura Consiliului pentru Pace pentru Gaza in calitate de membru fondator. Distribuind o imagine a scrisorii de invitatie pe contul sau, Milei a scris ca ar fi "o onoare" sa participe la consiliu. Acesta este prezidat de Trump si ii mai include pe secretarul de stat american Marco Rubio si pe fostul prim-ministru britanic Tony Blair.
De asemenea, Egiptul ia in considerare omplicarea presedintelui Sisi in Consiliul pentru Pace din Gaza, in urma unei invitatii din partea lui Donald Trump. Anuntul a fost facut tot sambata de ministrul egiptean de externe, Badr Abdelatty.
"Am primit o invitatie din partea partii americane, din partea presedintelui SUA, adresata presedintelui Abdel Fattah al-Sisi, de a se alatura Consiliului pentru Pace si studiem aceasta chestiune", a declarat ministrul intr-o conferinta de presa.
Presedintele SUA, Donald Trump, a declarat vineri ca a format un "Consiliu al pacii" pentru Gaza, ca parte a etapei a doua a unui plan sustinut de americani pentru incheierea conflictului. Consiliul va supraveghea un comitet tehnocratic palestinian de 15 membri, responsabil de gestionarea administrativa a teritoriului dupa razboi. Planul prevede si trimiterea unei Forte Internationale de Stabilizare, care sa asigure securitatea zonei si sa instruiasca unitati palestiniene de politie.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
17.01.2026, 19:16
Israel critica anuntul SUA privind liderii care vor supraveghea pasii urmatori in Gaza