![]() |
30.01.2026, 13:29 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Accor, cel mai extins lant hotelier de pe plan local, deschide un nou hotel sub brandul Mercure, care se afla in centrul Bucurestiului. Mercure Bucharest Cantemir, situat la cativa pasi de Piata Unirii, este detinut de Sab Serv Expres S.R.L., o companie cu sediul in Bucuresti, orientata catre dezvoltarea si operarea unor experiente hoteliere de inalta calitate, adresate atat segmentului de business, cat si celui de leisure. Compania este detinuta de catre grupul Star Priority Holding SRL, un jucator important pe zona rezidentiala din piata din Romania.
"Mercure Bucharest Cantemir este un exemplu remarcabil al evolutiei brandului nostru, unde spiritul locului este reflectat in fiecare detaliu al experientei pe care o oferim oaspetilor. Hotelul propune un spatiu care pune in valoare istoria orasului, completata de facilitati moderne, si reprezinta punctul de plecare ideal pentru explorarea si descoperirea Bucurestiului", spune Vincent Moskovtchenko Vice President Operational Marketing Midscale Brands - Europe & North Africa Accor.
Hotel are o capacitate de 40 de camere, dar dispune si de o sala de intalniri dedicata evenimentelor de business de dimensiuni reduse si intalnirilor private. Deschiderea Mercure Bucharest Cantemir a fost coordonata la nivel local de Cornelia Badita, managerul hotelului, care a supervizat lansarea si operatiunile de zi cu zi ale proprietatii.
"Parteneriatul cu Accor ne-a permis sa imbinam pasiunea noastra pentru specificul local cu expertiza globala a grupului. Aceasta colaborare a fost esentiala pentru a da viata proiectului si pentru a asigura standarde ridicate de calitate pentru oaspetii nostri. Mercure Bucharest Cantemir adauga o noua dimensiune ofertei hoteliere locale si consolideaza profilul orasului ca destinatie urbana atractiva", spune Carmen Ion, owner Sab Serv Expres SRL.
Cu peste 1.000 de hoteluri in 70 de tari, Mercure are o prezenta globala, dar ramane ancorat in comunitatile locale, prin crearea de spatii in care oaspetii nu doar se cazeaza, ci traiesc un sentiment de apartenenta, modelat de oameni, cultura si comunitate. Mercure Bucharest Cantemir completeaza portofoliul in crestere al Accor in Romania, care numara acum 25 de hoteluri in orase-cheie, precum si in importante destinatii de business si leisure.¬¬¬
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.
30.01.2026, 15:40
Investitorii sunt euforici dupa nominalizarea lui Kevin Warsh de catre Donald Trump pentru functia...