![]() |
26.09.2023, 17:52 Sursa: zf.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Dumagas Transport, grup preluat de la fondul de investitii Bancroft de Omnia Capital, o companie activa pe piata de fuziuni si achizitii, opereaza prin 300 de unitati proprii si are capacitatea de a transporta inclusiv pentru industria farmaceutica, avand circa 120 de ansambluri frigorifice, a spus Matei Ladea, cofondator si partener, Omnia Capital, la conferinta ZF Health&Pharma Summit'23.
In viitor, adauga el, urmeaza achizitii de echipamente si dube frigorifice, dar si investitii pentru scolarizarea soferilor.
"Operam prin aproximativ 300 de unitati proprii si 600 de unitati cu tot cu subcontractori. Ansamblurile proprii, din cele 300, circa 120 sunt frigorifice, motiv pentru care putem sa transportam si pentru industria farma. Cel mai sanatos pentru un business este sa nu fie supraexpus catre un singur sector economic, ci sa aiba un grad mare de diversificare. Dumagas face transport automotive pentru fabricile de auto, transport frigo pentru industria farma si retail alimentar, exporturi de masini de la fabrica Ford din Craiova si Dacia din Mioveni, transport general si ADR, intrucat distribuim inclusiv gaze rare, heliu, oxigen sau dioxid de carbon", a detaliat Matei Ladea in timpul conferntei ZF Health&Pharma Summit'23. Intre performanta si supravietuire in Sanatate.
Piata farmaceutica, mai spune acesta, este un sector cu un grad foarte mare de specializare si, din pacate, distributia farma la nivel european se negociaza la un nivel peste dimensiunea Dumagas, care este o companie cu aproape 40 mil. euro cifra de afaceri la nivelul anului trecut.
"Este un jucator mare pentru Romania, dar nu si pentru piata europeana", a subliniat el. Astfel, transferul de la huburile de productie la huburile de distrbutie, explica Matei Ladea, se face prin case de logistica foarte mari, care iau contractele si subcontracteaza mai departe la Dumagas si la alte companii similare.
Industria farmaceutica, afirma cofondatorul Omnia Capital, seamana foarte mult cu investitiile de tip infrastructura. Romania, mai adauga el, are mult potential, iar investitiile locale in fabrici de medicamente trebuie accentuate.
"E nevoie de foarte multa activitate pentru a face fata cererii pentru ca avem o populatie in imbatranire la nivelul intregii Europe. Va fi in continuare nevoie de consum farmaceutic masiv si va trebui sa ne focusam si sa investim in acest sector", considera Matei Ladea.
El mai spune ca Omnia Capital nu se uita deocamdata la companiile din industria farma ca la potentiale investitii, aceasta fiind o industrie foarte specializata care necesita investitori care la randul lor sa fie specializati.
In schimb, Omnia Capital targeteaza investitii in industrii strategice, iar conex industriei farma, mentioneaza Matei Ladea, compania activa pe piata de fuziuni si achizitii s-a uitat la industria de echipamente medicale si health care.
"Industria farma, fiind puternic stabilizata, este afectata de investitii de tip buyout si nu sunt foarte multe tranzactii in piete precum Romania, care nu mai este o piata emergenta. Deja s-au facut foarte multe consolidari si achizitii de tip roll-up si de aici in continuare nu cred ca va mai fi usor sa intre jucatori cum este Omnia", a mai spus el in timpul ZF Health&Pharma Summit'23.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.