pe varfurile lumii impreuna cu Alex Gavan
E clar că frică de înălţime nu ai. Dar există vreun alt lucru de care ţi-e frică?
Frica este un sentiment pozitiv atât timp cât o ţii sub control pentru că ea este cea care te ponderează şi te ţine în viaţă. Când eram mic eram chiar terifiat de înălţimi. Se pare că în timp mi-am depăşit această frică.Acum însă îmi este teamă că nu voi putea face îndeajuns de multe lucruri care să aibă însemnătate pentru ceilalţi şi pentru mine.
De unde provine această dorinţă de a face lucruri cu însemnătate?
Relaţia mea cu optmiarii m-a făcut conştient de propria efemeritate. Poate că sună egoist, dar am ajuns să fiu foarte selectiv cu cine mă întâlnesc sau cu cine stau de vorbă. Nu am nişte criterii bine stabilite, ci mai degrabă îmi ascult instinctul în privinţa oamenilor. Nu-mi place să am în anturajul meu oameni care văd probleme oriunde, ci îi aleg pe cei care găsesc soluţii.În general, îmi place să mă întâlnesc cu oameni frumoşi în esenţa lor, oameni de la care pot învăţa ceva. Am avantajul că pot vorbi în egală măsură cu un cerşetor din Kathmandu sau cu un milionar din Bucureşti. De la fiecare învăţ câte ceva.
Ce alte pasiuni ai în afară de alpinism?
Îmi place să citesc cât mai mult şi să fac fotografii. Mă relaxează. Nu fac fotografii ca amintiri, n-am nici măcar un album. Până la urmă, fotografiile nici nu prea au de-a face cu lumea reală. Ceea ce contează pentru mine este acel moment unic în care apăs pe declanşator şi simt că mă relaxez total. Plus că îmi place tot ceea ce este frumos în sine: fie că e vorba de o floare de pe munte, de un curcubeu sau de un copil din Lukla.După ce vei finaliza proiectul tău de a urca cele 14 vârfuri de peste 8.000 de metri ce ţi-ai dori să faci?
Visez să înfiinţez o organizaţie non-guvernamentală care să aibă ca scop educaţia copiilor din lumea a treia. La început ar putea funcţiona în Pakistan, India şi Nepal şi apoi s-ar putea extinde şi în ţări din Africa unde sunt atât de necesare şcolile, bibliotecile şi bursele pentru copiii foarte buni la învăţătură care altfel nu şi-ar putea continua studiile. Aş atrage fonduri şi le-aş investi în această parte a lumii. Astfel încât, în timp, aceşti oameni să poată să se dezvolte şi să ajungă la un nivel de trai superior.Află mai multe despre expediţiile lui Alex Gavan.



