Capitala de 100

Pe estrada salonului principal al imobilului de pe bulevardul Lascar Catargiu 12 din Capitala se afla si astazi un pian. Acelasi pian la care compozitorul Dinu Lipatti repeta, compunea sau sustinea concerte in adolescenta.

Planul locuintei a fost creat de catre arhitectul Petre Antonescu, cel care a mai realizat planurile Primariei Municipiului Bucuresti, Bancii de Investitii Bucuresti si ale Palatului Administrativ din Craiova.

Cladirea a fost construita in stil Art Nouveau cu influente baroce si este compusa din subsol, parter si pod, unde se aflau camerele servitorilor. Locuinta prezinta ancadramente ale ferestrelor si decoratiuni vegetale in zona intrarii principale. In interior pot fi observate decoratiuni ale peretilor din lambriuri din lemn si matase. Zidaria cladirii este din beton si glafurile din marmura. Camerele au podelele acoperite de parchet clasic si in baie regasim gresie. Din salonul principal este construita o mica estrada unde era amplasat pianul lui Lipatti. Tot la interior se regasesc sobele originale, mobilierul original si plafoanele decorate partial.

„Casa noastra din Bucuresti era totdeauna scaldata in lumina. Odaia lui Dinu era exact langa a mea, cea a sotului meu mai departe, pentru ca el intarzia noaptea cantand la vioara” afirma Anna Lipatti, mama pianistului.

Aceasta nu este insa locuinta in care s-a nascut Dinu Lipatti, pe atunci familia se afla intr-o casa de pe strada Grigore Alexandrescu de la nr.17. In a doua locuinta a familiei s-a nascut fratele lui Dinu, Valentin Lipatti. Aceasta era amplasata pe strada Povernei 23.

"In 1927 ne-am mutat intr-o vila spatioasa din Soseaua Bonaparte, pe locul unde se inalta acum blocurile de langa Cinematograful Volga - actual Martin. Prin 1930 ne-am mutat din nou, de data aceasta in locuinta mare a tatalui meu din Bulevardul Lascar Catargiu 12. Bunicul i-o cumparase tatei pe la 1900. Era o cladire cam ciudata, care exista si astazi, fiind cunoscuta drept Casa Lipatti. Fusese construita de Petre Antonescu, pe atunci june arhitect descins de la Paris. O casa de un rococo bastard, eleganta si totodata disproportionata, care parca sta in genunchi. Seamana cu un om cu torsul mare si cu picioare scurte, fiind lipsita de acele nobile proportii, care se mai pot intalni in Bucuresti la unele case vechi", isi aminteste Valentin Lipatti in volumul sau de memorii „Strada Povernei 23” (Editura Garamond, 1993).

Tatal lui Lipatti, Theodor Lipatti, dorea sa construiasca in zona in care este astazi amplasata casa memoriala a artistului o cladire cu 14 etaje. Insa planul proiectului ce era semnat de arhitectul N.T Galia nu a primit autorizatie din partea Primariei, ce a cerut refarcerea planurilor pentru ca acestea sa respecte inaltimea cladirilor de pe bulevardul Lascar Catargiu.

Pe 18 septembrie 1933, Theodor cere o noua autorizatie de data aceasta pentru o cladire cu sase etaje, insa si de aceasta data este respinsa cererea. Theodor ii cere arhitectului sa refaca din nou planul, dar nici de aceasta data nu este aprobat, asadar renunta la construirea imobilului si pastreaza casa familiei Lipatti.

In 2008 casa in care a trait Lipatti este restaurata partial, fiind inregistrata ca monument istoric. In ianuarie 2017, casa in care a trait compozitorul timp de 13 ani este scoasa la licitatie, in urma unei executari silite a proprietarilor ce nu si-au mai permis sa plateasca un credit bancar. Pretul initial de pornire al vanzarii a fost de 2,54 milioane de euro, redus mai apoi la 1,9 milioane de euro.

La inceputul anului 2018, Primaria Capitalei decide sa transforme locul in Centrul cultural „Dinu Lipatti”. Momentan, Primaria a luat locuinta in chirie si a reconditionat-o.

Cum se naste un geniu al muzicii

La fel ca multe genii din varii domenii si in cazul lui Lipatti dragostea pentru muzica a putut fi observata inca din primul an al vietii, cand copilul, desi nu stia sa vorbeasca, fredona melodiile pe care le canta bona sa. Dinu Lipatti se nastea pe 19 martie 1917, la Bucuresti. Numele sau real fiind Constantin, iar Dinu fiind doar un alint.

Baiatul se naste intr-o familie de pasionati ai muzicii, tatal sau, Theodor Lipatti, desi era diplomat era pasionat si de vioara. Anna, mama baiatului, nascuta Racoviceanu, era pianista. Iubirea pentru muzica merge mai departe pana la bunicul sau, Constantin Lipatti, ce canta la flaut si chitara.

La mai putin de un an Theodor il gaseste pe fiul sau in fata pianului. Acesta canta un menuet de Mozart. In acest moment parintii sai decid sa-i aduca copilului un profesor de muzica, pe Iosif Paschill, dirijor, pianist si compozitor. El este cel care aduna melodiile pe care le producea Dinu in caietul „Din compozitiile micului Dinu”. Printre compozitii regasim „Cearta din Bucatarie” sau „Hora Iaurtului”.

Dinu Lipatti este botezat religios la varsta de patru ani, iar nasul sau este compozitorul George Enescu. La botezul sau, Lipatti sustine si primul sau concert in fata familiei, o melodie pe care o invata in doar opt zile, dupa cum spunea mama sa.

La varsta de cinci ani are primul sau concert in cadrul Ateneului Roman. Era mai 1922, iar micul Lipatti, imbracat intr-un costum de catifea, statea asezat in fata unui pian. Tatal sau il incuraja pe baiat sa cante, iar dupa primele minute sala era in delir. In sala se afla si o fetita, tot de cinci ani. Ea avea sa devina pianista si ulterior sotia lui Lipatti.

Mai tarziu, pasii sai in muzica sunt indrumati de Florica Musiceanu si apoi de compozitorul Mihail Jora, care face o scurta caracterizare a micului compozitor: „Intr-o zi mohorata de toamna, un copil mic, plapand, imi era adus de parintele sau care imi cerea sa-i servesc odraslei drept dascal muzical. Cand l-am intrebat ce stie, mi-a raspuns: «Nimic». Nu cunoaste nici numele notelor, insa canta la pian dupa ureche si compune. Mai vazusem eu de-alde astia in camera mea, asa ca nu-mi faceam iluzii. Plictisit, i-am cerut copilului sa se aseze la pian. De data aceasta insa pacalitul eram eu“, afirma profesorul Jora in 1925 dupa cum regasim in biografia compozitorului de pe site-ul dinulipatti.org.

In 1933, pe cand avea doar 16 ani, se prezinta la un concurs de pian din Viena. Aici primeste locul al doilea, fapt ce creeaza dispute intre membrii juriului. Pianistul francez Alfred Cortot fiind cel ce paraseste masa juriului din cauza deciziei. Tot el il invita pe Lipatti la Paris pentru a-si continua studiile in cadrul Ecole Nationale de Musique. Intr-o scricoare trimisa catre Miron Soarec, Lipatti isi prezinta momentele traite in cadrul concursului: „Era o inghesuiala teribila (20 de candidati pe zi). Eu am cantat «Adagio» si primele masuri din «Fuga». Apoi mi s-a cerut o bucatica din prima parte a «Sonatei» de Chopin. Am avut un pian oribil, un Bluthner de pe vremuri. Am fost ultimul si poate de aceea am cantat cam enervat. Nu am avut voie mai mult de 15 minute“, este marturia lui, dupa cum regasim pe dinulipatti.org.

Pe parcursul studiilor in Franta este elev al profesorului Paul Dukas, iar dupa moartea sa Lipatti ajunge elev al Nadiei Boulanger. Din 1936, Dinu Lipatti isi incepe concertele mai intai la Paris, unde devine un nume cu rezonanta. Apoi isi incepe concertele si in Elvetia si Germania, urmand ca la inceputul celui de-Al Doilea Razboi Mondial sa concerteze la Bucuresti, unde leaga o stransa prietenie cu George Enescu, nasul sau de botez.

Alaturi de logodnica sa Madeleine Cantacuzino pleaca intr-un turneu in regiunea scandinava. Se spune ca in momentul in care ajunge sa se stabileasca in Elvetia, Lipatti avea in buzunar doar cinci franci. Asadar el decide sa se angajeze ca profesor la Conservatorul din Geneva. In 1944 este diagnosticat cu leucemie, mai exact limfomul Hodgkin.

In 1949, Lipatti primeste vesti de acasa. Este exclus de noul regim din Uniunea Compozitorilor Romani, iar problemele sale de sanatate se agraveaza. In acelasi an se casatoreste cu pianista Madeleine Cantacuzino (nascuta Dannhauer), dupa divortul acesteia.

In ciuda starii sale de sanatate precara, el incepe sa imprime, din 1950, discuri cu ajutorul casei Columbia. Propunerea casei de inregistrari vine cu doi ani mai devreme, in 1948, dar pe atunci Lipatti nu era chiar atat de sigur, dupa cum ii marturisise el Floricai Musicescu: „Acum Columbia vrea sa inregistreze in aprilie Schumann cu Karajan la pupitru. (...) Mi-e teama ca sunt prea putin schumannian, nu credeti ca ar fi o mare greseala? Tehnic il cunosc, din punct de vedere muzical il iubesc profund, dar nu l-am cantat niciodata in public. Mi-ati spus odata aceste cuvinte: «Nu canta muzica pe care o iubesti, canta mai degraba muzica care te iubeste». Oare Schumann ma iubeste? Iata intrebarea!“.

In 1950 isi revede din nou mama, dupa sapte ani in care femeia nu a putut parasi tara. Pe 16 septembrie sustine ultimul sau concert, inregistrat, la Besancon, in Franta. Incheie recitalul cu fragmentul „Jesus bleibt meine Frude”, de Bach. Trei luni mai tarziu, in 2 decembrie, Dinu Lipatti moare la Geneva in timp ce asculta Bach si avea in mana partitura cvartetului in Fa minor de Beethoven. Avea numai 33 de ani.