|
17.04.2026, 13:27
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Apple a inceput sa-si extinda lantul de aprovizionare pentru un nou sistem de camera cu diafragma variabila, care se asteapta sa fie lansat odata cu modelele iPhone 18 Pro si Pro Max in luna septembrie a acestui an, conform publicatiei coreene ETNews.
Pentru Apple, o astfel de camera reprezinta o noutate veritabila, compania neimplementand niciodata o diafragma variabila pe vreun iPhone anterior. Inca de la modelul iPhone 14 Pro si pana la actualul iPhone 17 Pro, camera principala a utilizat o diafragma fixa de ᅥ/1,78, ceea ce inseamna ca obiectivul ramane complet deschis in permanenta in timpul captarii imaginilor.
In schimb, o diafragma variabila permite camerei sa controleze cantitatea de lumina care ajunge la senzor. In conditii de lumina slaba, aceasta se deschide pentru a lasa sa intre mai multa lumina, in timp ce in scenele luminoase se inchide pentru a evita supraexpunerea. Acest lucru ar trebui sa ofere utilizatorilor un control mai mare asupra profunzimii de camp.
In decembrie 2024, Ming-Chi Kuo, expert si analist in privinta lantului de aprovizionare al celor de la Apple, a fost primul care a afirmat ca vom avea parte de o diafragma variabila pentru camerele principale ale ambelor modele de iPhone 18 Pro. Un raport din octombrie 2025 a aratat ca Apple mergea mai departe cu planurile de a introduce aceasta tehnologie pe iPhone-urile de generatie urmatoare si incepea discutiile despre componente necesare cu furnizorii sai.
Pentru noua camera, Apple s-ar baza pe furnizori din China si Coreea de SudConform surselor din industrie citate de ETNews, furnizorul chinez Sunny Optical a inceput deja sa produca actuatoarele care permit functionarea mecanismului de diafragma, iar asamblarea modulului camerei va urma la inceputul verii. Se spune ca principalul partener al Apple pentru camere, LG Innotek, se pregateste sa inceapa productia in jurul lunilor iunie sau iulie, echipamente dedicate fiind instalate la fabrica sa din Gumi, Coreea de Sud. Se asteapta ca si producatorii de module, precum Cowell, sa participe la acest proces.
Se pare ca LG Innotek va prelua o cota mai mare din productia modulului camerei principale, datorita complexitatii sporite a sistemului. Un lucru similar s-a intamplat cand Apple a adoptat un obiectiv zoom cu tetraprisma pliabila in iPhone 15 Pro Max, unde LG Innotek a fost initial singurul furnizor.
Se asteapta ca iPhone 18 Pro si iPhone 18 Pro Max sa fie anuntate alaturi de iPhone Ultra, primul model pliabil al companiei Apple, undeva in jurul lunii septembrie.
Sursa: Mac Rumors
Articolul Camera cu diafragma variabila de pe iPhone 18 Pro si Pro Max ar fi intrat in productie apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.