×

Accesează
contul existent

Laptop

Cresterea preturilor la memorie si procesoare ar putea majora preturile laptopurilor cu pana la 40%

Cresterea preturilor la memorie si procesoare ar putea majora preturile laptopurilor cu pana la 40%

11.03.2026, 08:12 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Piata laptopurilor ar putea traversa o perioada dificila in 2026, pe fondul cresterii accelerate a costurilor pentru componente esentiale. Potrivit unei analize publicate de TrendForce, majorarile de pret pentru memorie si procesoare ar putea determina o crestere semnificativa la preturile laptopurilor de pe raft.

In scenariul analizat de compania de cercetare, preturile laptopurilor mainstream, care acum au un pret de lansare de aproximativ 900 de dolari, ar putea deveni cu aproape 40% mai mare daca producatorii si distribuitorii incearca sa isi mentina marjele actuale de profit.

Memoria devine o componenta tot mai costisitoare

Una dintre principalele cauze ale acestei situatii este scumpirea rapida a memoriei. Conform datelor analizate de TrendForce, aprovizionarea cu memorie DRAM si NAND Flash s-a restrans semnificativ de la inceputul anului 2026.

In mod obisnuit, memoria si unitatile SSD reprezinta aproximativ 15% din costul total al componentelor unui laptop. Dupa mai multe trimestre de scumpiri, ponderea acestor componente ar putea depasi 30% din costul total de productie in primul trimestru din 2026.

In aceste conditii, doar cresterea costurilor memoriei ar putea impune majorari de peste 30% ale preturilor finale pentru anumite modele de laptopuri.

thumbs

Preturile laptopurilor presiuni suplimentare din partea procesoarelor

Situatia este complicata si de evolutiile din piata procesoarelor. Conform observatiilor din lantul de aprovizionare, Intel a crescut deja preturile pentru unele procesoare entry-level si din generatii mai vechi cu peste 15%.

Compania ar putea continua aceste ajustari in trimestrul al doilea din 2026, inclusiv pentru platformele mainstream si pentru cele din segmentul mediu si superior.

Avand in vedere ca procesoarele reprezinta deja una dintre cele mai costisitoare componente ale unui laptop, aceste cresteri vor amplifica presiunea asupra costului total de productie.

In scenariul analizat de TrendForce, cresterea simultana a preturilor pentru memorie si procesoare ar putea modifica radical structura costurilor unui notebook.

Daca aceste doua componente ajung sa reprezinte aproximativ 58% din costul total al pieselor - fata de circa 45% in mod normal - producatorii ar putea fi nevoiti sa majoreze preturile cu aproape 40% pentru a mentine nivelurile actuale de profitabilitate.

Cererea pentru AI afecteaza lantul de aprovizionare

In paralel cu scumpirile, industria se confrunta si cu probleme legate de disponibilitatea procesoarelor. Cererea tot mai mare pentru sisteme dedicate sarcinilor de inteligenta artificiala determina producatorii de semiconductori sa prioritizeze capacitatile de productie pentru segmentul high-performance computing.

Aceasta reorientare a resurselor afecteaza indirect platformele entry-level, unde disponibilitatea anumitor procesoare incepe sa devina limitata.

Diferente intre marii producatori si brandurile mici

Impactul acestor schimbari nu va fi uniform pentru toate companiile. Producatorii mari de laptopuri, care au relatii comerciale de lunga durata si volume mari de achizitie, au sanse mai mari sa obtina conditii de aprovizionare stabile si preturi mai favorabile.

In schimb, brandurile mai mici se confrunta cu presiuni mai mari asupra costurilor si cu riscuri sporite in ceea ce priveste livrarile, in special daca scumpirile si fluctuatiile de aprovizionare continua.

AMD castiga teren, dar apar si aici semne de tensiune

In acest context, AMD a devenit o alternativa tot mai atractiva pentru producatorii de laptopuri, care adopta tot mai frecvent strategii multi-platforma pentru a reduce dependenta de un singur furnizor.

Aceasta tendinta a contribuit la cresterea cotei de piata a AMD. Totusi, unele rapoarte recente sugereaza ca si anumite platforme entry-level bazate pe procesoare AMD ar putea incepe sa se confrunte cu probleme de disponibilitate.

Un factor decisiv pentru piata laptopurilor

Evolutia pietei notebook-urilor in urmatoarele trimestre va depinde in mare masura de stabilizarea preturilor la memorie si de strategiile de pret adoptate de producatorii de procesoare, conform concluziilor formulate de TrendForce.

In lipsa unei relaxari a presiunilor din lantul de aprovizionare, utilizatorii ar putea observa cresteri semnificative ale preturilor pentru laptopuri in cursul anului 2026, in special in segmentul mainstream.

Articolul Cresterea preturilor la memorie si procesoare ar putea majora preturile laptopurilor cu pana la 40% apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare