|
17.03.2026, 14:34
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Criza globala de cipuri de memorie ar putea dura pana in 2030, intrucat industria se straduieste sa tina pasul cu cererea, potrivit lui Chey Tae-won, presedinte al companiei SK Group din Coreea de Sud.
Acesta a afirmat, cu ocazia evenimentului GTC 2026 organizat de NVIDIA in San Jose, ca la nivel de industrie, oferta de placi de siciliu din care se fabrica cipurile este cu 20% mai mica decat cererea, potrivit Bloomberg.
Cresterea vertiginoasa a cererii de cipuri AI a determinat deja o crestere a costului cipurilor de memorie. Companii precum SK Hynix, compania-pilot a SK Group in domeniul cipurilor, acorda prioritate, de exemplu, cipurilor de memorie cu latime de banda mare (HBM), destinate clientilor precum NVIDIA. Totusi, Tae-won a subliniat ca este putin probabil ca SK Hynix sa satisfaca pe deplin cererea pana in jurul anului 2030.
"De fapt, tehnologia AI necesita o cantitate mare de memorie HBM (...) Asadar, avem nevoie de ceva timp pentru a produce mai multe placi de siliciu (folosite pentru fabricarea cipurilor - n.r.), cel putin patru-cinci ani. Lipsa actuala ar putea continua pana in 2030", a spus Chey, potrivit Reuters.
Se vor extinde capabilitatile de fabricare in Asia, pe cat posibilAcesta a fost intrebat despre extinderea capacitatii de productie de cipuri in SUA, pentru a tine pasul cu cererea in crestere. Acesta a subliniat ca producatorul de cipuri se va concentra pe noi fabrici in Coreea de Sud, intrucat asigurarea unor resurse suficiente de energie electrica si apa ramane principalul obstacol in calea expansiunii in strainatate, scrie Nikkei Asia.
Chey Tae-won a mai spus ca SK Hynix se va concentra, in primul rand, pe stabilizarea preturilor cipurilor de memorie: "Exista anumite limitari in ceea ce priveste extinderea ofertei, asa ca ceea ce vom face este... sa incercam sa facem tot posibilul pentru a stabiliza mai intai pretul", a conchis acesta.
Sursa: Mediafax
Articolul Criza cipurilor de memorie se va extinde pana in 2030, avertizeaza un oficial din industrie apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.