×

Accesează
contul existent

Telefoane

"Practic nicio cerere" pentru iPhone Air - zvonuri

"Practic nicio cerere" pentru iPhone Air - zvonuri

22.10.2025, 16:29 By thumbs

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Apple reduce "drastic" productia de iPhone Air si isi muta toata atentia catre modelele iPhone 17 si iPhone 17 Pro, conform publicatiei Nikkei Asia.

Publicatia de afaceri sustine ca a aflat noi detalii despre o reducere majora a productiei de iPhone Air. Motivul acestei decizii a celor de la Apple este un interes al consumatorilor mai slab decat se astepta compania, fiind foarte asemanator cu cel al unui model aflat aproape de "nivelul sfarsitului de productie".

In ciuda rapoartelor initiale conform carora iPhone Air s-a epuizat in cateva ore de la lansarea in China, receptia generala, in regiune, a fost aparent mai slaba decat se estimase.

Combinata cu cererea slaba de pe alte piete, proiectiile de vanzari au scazut semnificativ. Desi Nikkei a refuzat sa dezvaluie amploarea completa a reducerii productiei sau ce furnizori vor fi afectati, se spune ca schimbarile ar putea fi observate in lantul de aprovizionare al Apple in lunile urmatoare.

Un sondaj arata cerea foarte slaba pentru iPhone Air

Un nou sondaj KeyBanc Capital Markets pentru investitori dezvaluie "practic nicio cerere pentru iPhone Air si o disponibilitate limitata de a plati pentru un telefon pliabil". Se spune ca cererea pentru alte modele de iPhone 17 este sanatoasa, dar masurata, mixul de modele "continuand sa se indrepte catre modelele Pro si Pro Max".

Mai mult, functiile de inteligenta artificiala nu au influentat inca in mod semnificativ deciziile de cumparare.

Saptamana trecuta, compania japoneza Mizuho Securities a anuntat ca Apple va reduce productia de modele Air cu un milion de unitati in acest an.

Intre timp, Apple pare ca intentioneaza sa creasca productia de modele de iPhone 17 cu doua milioane de unitati. Alte informatii publicate in mediul online au sustinut ca Samsung a anulat planurile de a lansa un succesor al propriului sau rival iPhone Air, Galaxy S25 Edge, din cauza vanzarilor scazute.

Articolul "Practic nicio cerere" pentru iPhone Air - zvonuri apare prima data in Go4IT.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.

Articole asemanatoare