|
22.03.2026, 12:33
By
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Un barbat s-a ales cu dosar penal dupa ce a oferit o mita de 200 de lei unui politist de la rutiera. Gestul soferului a fost surprins de bodycam-ul agentului.
Inregistrarea a fost publicata pe contul de Facebook al Directiei Generale Anticoruptie (DGA).
"Un gest de multumire care a devenit o fapta penala. Un conducator auto din judetul Valcea a oferit 200 de lei unui politist, dupa ce a fost oprit pentru depasirea vitezei legale", a transmis institutia, care a precizat ca politistul a refuzat suma.
In inregistrare se vede cum agentul il intreaba pe sofer daca are ceva de obiectat la sanctiunea anuntata. Acesta ii intinde politistului 200 de lei. "Nu aveti voie asa ceva. Domnule, nu aveti voie. Pentru ce sunt banii astia? Nu aveti voie", a spus agentul. Barbatul a raspuns: "Stiu. Bei si tu un suc".
Politistul a sesizat fapta la call-centerul anticoruptie al DGA.
"Darea de mita este infractiune", avertizeaza institutia.
Te-ar putea interesa si: Supravegherea video a angajatilor cu body-cam-uri a adus amenzi de mii de euro unei firme din Romania
Articolul VIDEO | Momentul in care un sofer ii ofera bani "de un suc" unui politist de la rutiera, surprins de bodycam-ul agentului apare prima data in Go4IT.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.