|
Accesează contul My Orange
07.07.2026, 08:13 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Peste 200 000 de prezervative provenite din China - declarate in mod fals ca jucarii - au ocolit cerintele de calitate ale Uniunii Europene, expunand consumatorii la riscul de infectii cu transmitere sexuala, sarcini neplanificate si substante chimice si materiale periculoase, potrivit Euronews. In Europa, prezervativele sunt clasificate ca dispozitive medicale si trebuie sa respecte standarde stricte de sanatate si siguranta, inclusiv controale privind contaminarea microbiana, biocompatibilitatea, rezistenta la scurgeri, dimensiunile, dar si durata de valabilitate sau stabilitatea acestora. Produsele contrafacute din China au ocolit aceste cerinte, potrivit sursei citate. "Prezervativele contrafacute sunt periculoase. Acestea nu sunt testate, nu sunt controlate si nu sunt sigure", a declarat Petr Klement, seful agentiei europene de combatere a fraudei, intr-un comunicat de presa. Prezervativele contrafacute, evaluate la peste 200.000 de euro, au fost confiscate in Romania, Serbia si Spania. Acestea erau vandute in Europa folosind numele si logo-ul unei marci cunoscute, potrivit agentiei europene de combatere a fraudei. Agentia nu a dezvaluit numele marcii, locul in care au fost vandute produsele sau cate dintre cele peste 200.000 de prezervative au ajuns la consumatori. Agentia nu a raspuns la solicitarea de clarificari adresata de Euronews Health inainte de publicare. In colaborare cu autoritatile chineze, agentia europeana a identificat exportatorul din spatele transporturilor, dar nu a dezvaluit identitatea acestuia.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.