|
Accesează contul My Orange
23.07.2026, 09:52 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Fostul ministru al Sanatatii din partea PSD, Alexandru Rogobete, a transmis joi, printr-un video postat pe pagina de Facebook, ca nu va sustine nicio initiativa legislativa care ar afecta veniturile sau conditiile de munca ale personalului medical. Rogobete afirma ca a avut aceeasi pozitie si la inceputul anului, cand s-a opus reducerii cu 10% a veniturilor din sistemul sanitar. "In ianuarie m-am opus ferm incercarii de a reduce cu 10% veniturile personalului medical. Am spus atunci ca nu poti construi un sistem de sanatate mai puternic lovindu-i tocmai pe cei care il tin in viata. Si o voi spune din nou, astazi. Nu voi vota niciodata o lege care slabeste sistemul de sanatate si umileste oamenii care il tin pe umeri de atatia ani", a scris fostul ministru. Acesta afirma ca, in ultimele zile, a vizitat mai multe spitale din tara si a discutat fata in fata cu medici, asistente, infirmieri si personal auxiliar, despre problemele pe care le au. Potrivit lui, situatia din unitatile medicale este destul de dificila. Lipsa personalului si volumul mare de munca pun o presiune uriasa asupra angajatilor. "Ieri am fost la Targu Mures. Astazi sunt la Cluj. Merg prin spitale, vorbesc cu medici, asistente, infirmieri si personal auxiliar. Peste tot vad acelasi lucru: oameni la limita epuizarii, care continua sa ingrijeasca pacientii cu profesionalism, desi duc lipsa colegilor, fac garzi peste garzi si duc in spate un sistem intreg", a transmis Alexandru Rogobete. "Asta este reforma? Sa-i impingi si pe ultimii sa plece? Chiar vrem un nou val de medici care isi cauta viitorul in alte tari? Chiar vrem spitale mai goale si pacienti care asteapta si mai mult? Asta e reforma mult dorita?", intreaba Rogobete. Fostul ministru sustine ca o reforma reala in sistemul sanitar "nu inseamna sa tai din cei care salveaza vieti. Reforma inseamna sa construiesti, sa investesti si sa ai respect pentru profesionisti". "Eu aleg sa fiu de partea lor. Astazi, la fel ca in ianuarie. Si voi continua sa lupt pentru ei", a declarat Alexandru Rogobete. Angajatii din peste 480 de unitati sanitare din toata tara au participat luni, intre orele 09:00 si 11:00, la o greva de avertisment organizata de Federatia SANITAS. Sindicalistii sunt nemultumiti de prevederile din proiectul noii legi a salarizarii si de alte masuri despre care spun ca afecteaza veniturile si conditiile de munca ale personalului din sanatate. Reprezentantii SANITAS au anuntat ca, in functie de cum vor decurge negocierile cu autoritatile, vor decide daca vor continua protestele, inclusiv prin declansarea unei greve generale.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.