Cultura si divertisment

Alfie Kohn e autor si speaker pe teme de educatie si parenting, cercetator independent si comentator al studiilor psihologice. El sintetizeaza lucrari de psihologie a motivatiei si le traduce intr-un limbaj accesibil pentru publicul larg. Este una dintre vocile foarte importante din zona educatiei progresiste, cu o pozitie destul de incomoda pentru sistemele traditionale. Este autorul a peste 10 carti despre educatie si parenting, structural, jurnalist, cu o abordare cetrata pe copil, nu pe control. "Recompensa este o forma de control" Cea mai cunoscuta lucrare a sa este "Pedepsit prin recompense", unde inainteaza ideea ca recompensele (note, premii, stele) sunt tot a forma de control al copilului, care nu fac altceva decat sa reduca motivatia intrinseca - copiii ajung sa faca lucruri pentru recompense, nu pentru ca le pasa sau pentru ca inteleg. Iata doar una dintre ideile ce contravin sistemului "traditional" de educatie, cu care Kohn este foarte critic. Kohn desfiinteaza, de asemenea, sistemul de note, testele standardizate, competitiile intre elevi, despre care considera ca distrug cooperarea, iar accentul pe rezultate elimina procesul de invatare reala. "Dragostea inseamna acceptare si ghidare" Dragostea, pentru Kohn, nu este conditionata de comportament, ci inseamna acceptare si ghidare. Alfie Kohn propune implicarea copiilor in decizii, dialog in loc de autoritate rigida, stimularea curiozitatii. Au existat voci care l-au asezat pe Kohn in categoria idealistilor si l-au criticat pentru ca, spun ele, minimizeaza rolul disciplinei. Multi au spus ca ideile sale nu pot fi aplicate in scoala clasica, rigida prin excelenta. Pe 10 mai 2026 are loc la Sala Palatului, probabil, cel mai important eveniment de parenting al anului in Romania. Publicul are ocazia sa asiste la conferinta lui Alfie Kohn, alaturi de Dr. Shefali Tsabary, Neale Donald Walsch si de binecunoscutulu prof. univ. Dr. Dumitru Constantin Dulcan. Mai mult decat parenting Conferinta se numeste "Parinte constient, copil implinit" si e construita in jurul intrebarilor fundamentale: "Ce fel de adulti lasam lumii de maine?", "Ce fel de adulti alegem noi, astazi, sa fim?". Nu este doar un eveniment de parenting, este o experienta in care orice parinte/educator/formator/profesor are sansa reala de a acumula informatii esentiale pentru cresterea unui copil echilibrat. Am vorbit cu Alfie Kohn pe teme esentiale pentru societatea de astazi: competitia, curiozitatea, motivatia intrinseca, relatia dintre parinte si copil si nevoia de a regandi profund felul in care intelegem educatia. Prezentam un scurt interviu, in avanpremiera conferintei "Parinte constient, copil implinit". Mediafax: Un parinte poate citi lucrarile dvs si poate spune: "Este diferit si vreau sa aplic", dar el insusi a fost crescut diferit. Are nevoie sa-si "reconfigureze" propriul creier pentru a deveni un parinte mai bun pentru copilul sau? Alfie Kohn: Da, daca folosim "reconfigurare" intr-un sens figurat si foarte larg. Inseamna o regandire profunda. Si nu doar a tacticilor, ci si a obiectivelor, precum si a modului in care le corelam. Inseamna sa intelegem ca "zaharul" este la fel de mult o metoda de control ca si biciul. Asta include si formele aparent dulci de control verbal, cum ar fi lauda: "Bravo, imi place foarte mult cum faci." In esenta, tot manipulare este. Tot lipsa de respect este. Iar cercetarile arata ca nu doar ca este ineficienta, ci chiar contraproductiva. Cand voi veni la Bucuresti, la Sala Palatului, pe 10 mai 2026 - si se va intampla - voi vorbi si despre faptul ca, ori de cate ori vorbesc cu parinti sau profesori, imi place sa incep prin a intreba: "Care sunt obiectivele dumneavoastra pe termen lung pentru copilul sau copiii dumneavoastra?" Adresez aceeasi intrebare profesorilor, referitor la elevii lor: "Cum ati dori sa arate, peste ani, rezultatul formarii lor?" Ii rog pe oameni sa formuleze un cuvant sau o expresie care sa surprinda tipul de adult pe care si-l doresc sa devina copiii lor. Si, oriunde in lume ma aflu, aud aproximativ aceeasi lista de calitati - aceleasi descrieri ale obiectivelor pe termen lung. Rolul meu este sa le spun parintilor: "Spuneti ca va doriti aceste lucruri. Atunci de ce continuati sa faceti opusul?" Pentru ca exista cercetari care arata ca strategiile traditionale pe care le folositi - precum mita si amenintarile - nu doar ca nu va ajuta sa atingeti propriile obiective pe termen lung pentru copiii dumneavoastra, dar nici macar pe ale mele, care, de altfel, nici nu sunt relevante aici. "Multe scoli nu te invata sa inveti, ba chiar descurajeaza asta" Mediafax: Este adevarat. Si, din pacate, invatam acest lucru din copilarie, din scoala. Cand pregateam acest interviu, m-am gandit foarte mult la sistemul in care am fost educati noi, adultii de azi. Exista doua lucruri care au lipsit complet si as vrea sa-mi spuneti daca sunteti de acord sau daca este doar o problema specific romaneasca: Nimeni nu mi-a explicat vreodata cum sa invat. Si nimeni nu mi-a explicat de ce este important sa inveti, in general, in viata. Curiozitatea nu a fost niciodata discutata. Nimeni nu m-a invatat ce este curiozitatea. Alfie Kohn: Da. De fapt, majoritatea oamenilor spun ca dorinta de a cunoaste este ceva dezirabil. Insa realitatea este ca multe scoli nu doar ca nu o cultiva, ci par sa o descurajeze in mod activ. Daca as vrea sa ii fac pe copii sa-si piarda curiozitatea - daca as vrea sa ii determin sa renunte la dorinta lor naturala de a explora, de a intelege, de a descoperi de ce un lucru nu a functionat asa cum se asteptau - as crea un sistem exact ca cel pe care il avem adesea. Toti oamenii pornesc cu dorinta de a da sens lumii, de a-si urma curiozitatea. Dar daca as vrea sa distrug aceasta dorinta, as organiza o clasa in care copiii - si poate chiar si profesorul - nu ar avea nicio autonomie, nicio posibilitate de a-si concepe propriile lectii. Intrebarile copiilor despre lume nu ar conta, pentru ca ar exista un curriculum fix, impus tuturor. Clasele ar fi supraaglomerate, ritmul ar fi grabit, iar scoala nu ar fi despre intelegerea ideilor, ci despre memorarea unor informatii pentru examen. Asa as proceda daca as vrea sa sting interesul pentru invatare. Nu este nevoie sa le explicam copiilor de ce ar trebui sa fie curiosi. Poate ca trebuie doar sa ii ajutam sa isi canalizeze mai bine curiozitatea, sa invete cum sa caute informatii, astfel incat intrebarile lor sa devina din ce in ce mai sofisticate, iar raspunsurile sa fie cu adevarat satisfacatoare. Insa, mai presus de toate, trebuie sa organizam curriculumul in jurul intrebarilor lor, nu in asa fel incat sa le sufoce curiozitatea. Daca scopul este doar obtinerea unei note maxime, daca este vorba doar despre a indesa informatii usor de uitat in memoria pe termen scurt si apoi de a le reproduce la test, daca obiectivul este sa-ti depasesti colegii pentru a accede la forme mai elitiste de educatie, aceasta nu este educatie autentica. Este antrenament. Mediafax: Da, exact... Alfie Kohn: Iar victimele intelectuale ale acestei abordari sunt peste tot in jurul nostru. Mediafax: Este foarte adevarat. Si as vrea sa va intreb: cum facem diferenta intre un copil bland, viu, curios, energic si un copil care se comporta in principal din teama de a nu gresi? Poate un parinte sa observe pur si simplu aceasta diferenta? Alfie Kohn: Imi place intrebarea, pentru ca ne duce dincolo de comportament. Atat de multe dintre problemele educatiei si parentingului traditional provin din faptul ca ne uitam doar la comportamentele vizibile si masurabile ale copiilor. In momentul in care vorbim doar despre comportament, pierdem din vedere motivatiile, valorile si ratiunile care stau la baza lui. Pierdem copilul din spatele comportamentului. Exista numeroase practici pe care profesorii sunt incurajati sa le adopte pentru a-i face pe copii sa se concentreze, sa dea dovada de perseverenta, de autoreglare, sa isi amane satisfactia, sa fie "disciplinati". Insa intrebarea dumneavoastra ne aminteste ca multi dintre copiii care par a fi rezultatul de succes al acestor strategii sunt, de fapt, compulsivi. Actioneaza mecanic. Sunt robotizati. Nu simt nicio bucurie in ceea ce fac si traiesc cu sentimentul ca trebuie sa reuseasca pentru ca parintii sa ii aplaude sau pentru a se simti valorosi. Asadar, mai important decat ce fac este de ce fac acel lucru. Multe practici parentale si educationale ignora aceasta diferenta esentiala. Daca ar fi sa raspund mai concret la intrebarea dumneavoastra: observati ce fac in timpul liber. Mai citesc din proprie initiativa? Pun intrebari care nu vor aparea la test? Initiaza singuri descoperiri? Daca da, exista vesti bune: curiozitatea si motivatia lor intrinseca nu au fost inca distruse. Dar daca abia asteapta sa termine imediat ce testul s-a incheiat sau dupa ce au bifat toate sarcinile primite, atunci chiar si in cazul multor elevi cu rezultate foarte bune - de care parintii se mandresc - ar trebui sa se aprinda un semnal de alarma. Pentru ca acesti copii nu mai sunt, in sens autentic, elevi. Mediafax: Da, este interesant. Am auzit recent o fetita spunand ca pauza este partea ei preferata din scoala. Acesta este momentul ei favorit, iar acest lucru mi-a amintit de ceea ce spuneati despre curiozitate. Dar va voi oferi un scenariu foarte comun. Sunteti la restaurant, luati cina. La masa de langa dumneavoastra vine o familie sau chiar doua, cu doi sau trei copii. Nu sunt foarte mici - au intre 7 si 12 ani, deci sunt preadolescenti, pot intelege un dialog, se poate comunica cu ei. Si totusi, incep sa alerge printre mese, se apropie foarte mult de ceilalti clienti si, intr-un fel, ii deranjeaza. Eu sunt la masa mea, iar alti copii ajung foarte aproape de mine, facand tot felul de lucruri. Parintii doar zambesc si spun: "Sunt doar copii." Cum ati descrie aceasta scena din perspectiva tuturor? Din punctul de vedere al clientului neutru, al parintelui, al copilului? Unde este normalitatea, daca putem numi asa? Ce este firesc si ce inseamna sa depasesti limita si sa ii deranjezi pe ceilalti? Cum stabilim aceasta granita? Pentru ca, desigur, atunci cand mergi intr-un spatiu social, nu te astepti sa fie liniste deplina. Evident, sunt si alti oameni acolo. Dar, in acelasi timp, vrei sa te bucuri de timpul tau. Nu vrei sa fii deranjat la masa ta. Alfie Kohn: Nu este o situatie de tip "totul sau nimic". Depinde foarte mult de context si de grad. Cat de zgomotosi sunt copiii si pentru cat timp? Ce varsta au? Au ajuns la un nivel de maturitate la care te-ai astepta sa se poata abtine? Ce tip de restaurant este? Daca este un restaurant orientat spre familii, este diferit fata de un local elegant, mai linistit, unde sunt mai putini copii si unde oamenii au asteptari de calm. Toate aceste aspecte conteaza. Apoi, as spune ca exista si exemple precum cel pe care l-ati descris, in care copiii sunt foarte agitati. Insa, pentru fiecare astfel de exemplu, vad zeci de situatii in care copiii sunt intimidati de parinti, certati, amenintati sau mituiti pentru a sta linistiti fara sa inteleaga de ce. Iar cand copiii sunt tacuti, ceilalti fie nu observa acest lucru, fie il aproba implicit. Cred ca problema mult mai mare in societatea noastra nu este permisivitatea excesiva, ci faptul ca parintii sunt atat de speriati sa nu fie perceputi drept permisivi, incat compenseaza printr-un control excesiv asupra copiilor lor. Mediafax: Puteti explica putin aceasta idee? Alfie Kohn: Sigur. Nu sustin ca ar trebui sa li se permita copiilor sa faca orice, indiferent cat de mult ii afecteaza negativ pe ceilalti. Nu pledez pentru o abordare pasiva, in care nu discutam niciodata cu copiii nostri, nu le oferim indrumare si nu le reamintim ca si ceilalti oameni ar dori sa se bucure de o masa linistita. Acest lucru este perfect adecvat. Si, apropo, este foarte important modul in care parintii reactioneaza atunci cand copiii tipa sau alearga prin restaurant. Ce nu ar trebui sa spuna este: "Asaza-te imediat sau nu primesti desert." Sau, pe de alta parte, reversul medaliei: "Daca stai linistit toata masa, iti cumpar o jucarie." Aceste reactii ii invata pe copii sa asculte mecanic si nu contribuie deloc la dezvoltarea capacitatii lor de a lua in considerare impactul propriilor actiuni asupra celorlalti. Alfie Kohn: Ceea ce as face eu, ca parinte, daca as vedea ca propriul meu copil ii deranjeaza pe ceilalti, ar fi - daca este suficient de mare pentru a intelege - sa il ajut sa reflecteze exact asupra acestui aspect. "Hai sa ne uitam la ceilalti oameni de aici. Ei au venit sa ia masa in liniste. Cand tipi, ii distragi si le creezi un disconfort." Asta ar trebui sa facem - nu doar in restaurante, ci in general - sa ii ajutam pe copii sa inteleaga impactul actiunilor lor asupra altor persoane. Aceasta este calea prin care devin fiinte umane grijulii si responsabile. In schimb, daca ii recompensam pentru comportamentul pe care il consideram adecvat - de exemplu pentru ca stau linistiti - sau ii pedepsim cand nu o fac, atunci ii invatam sa se concentreze doar asupra impactului reactiilor parintilor asupra lor insisi. Asa cum spuneam mai devreme, devin mai centrati pe sine si mai putin preocupati de efectul propriilor actiuni asupra altora. In general, ceea ce spuneam este ca, desi exista parinti care nu intervin deloc, majoritatea parintilor pe care ii intalnesc - cel putin in Statele Unite si in scurtele mele vizite in alte tari - sunt vinovati de un control excesiv. Multi recurg la control pentru ca este mai simplu. Le face viata mai usoara pe termen scurt. Insa trebuie sa gandim mai ambitios in privinta asteptarilor noastre ca parinti. Scopul este sa crestem oameni buni, nu doar copii care stau cuminti si tac. Mediafax: Sunt complet de acord. Nu crestem doar copii, crestem viitori adulti. La un moment dat, acesti copii vor deveni independenti, iar acesta este, intr-un fel, "produsul" pe care il oferim societatii. Este viitorul ei. De aceea intrebarea pe termen lung este esentiala. Alfie Kohn: Exact. De aceea intreb mereu: "Ce va doriti pe termen lung?" Cred, totusi, ca argumentul meu este valabil si pe termen scurt. Este pur si simplu o modalitate mai eficienta si mai respectuoasa de a trata copiii aici si acum. Si este important sa nu fie manipulati sau controlati, indiferent de varsta lor. Insa aceasta abordare de tip "a lucra impreuna cu copilul", superioara celei de tip "a face asupra copilului", aduce beneficii si atunci cand ne gandim la formarea viitorilor adulti. Da, multi parinti spun: "Imi doresc ca al meu copil sa fie independent." Dar spun si alte lucruri: "Vreau sa fie etic, empatic, fericit." Indiferent de obiectivul pe termen lung, strategiile traditionale pe termen scurt - pedepsele si recompensele, zaharul si biciul - ajung, de regula, sa il submineze. Toate drumurile merg la cauza Intrebarile ridicate de Alfie Kohn nu sunt doar teoretice. Ele ating o realitate tot mai vizibila: nevoia de a intelege nu doar comportamentele copiilor, ci si cauzele profunde care le genereaza. Intr-o societate in care reactionam rapid la efecte, dar rareori ne oprim asupra cauzelor, astfel de perspective devin esentiale. In acest context, la Bucuresti, in data de 10 mai 2026, va avea loc conferinta "Parinte constient, copil implinit". Evenimentul este un demers european de constientizare personala si transformare relationala, adresat nu doar parintilor, ci tuturor celor care contribuie la formarea generatiilor viitoare: parinti, profesori, specialisti in sanatate mintala, jurnalisti, oameni de media, influenceri si adulti preocupati de propria dezvoltare si de relatiile lor. Alaturi de prof. univ. dr. Dumitru Constantin Dulcan, conferinta ii va aduce la Bucuresti pe Dr. Shefali Tsabary, una dintre cele mai influente voci globale ale parentingului constient, pe Alfie Kohn, promotor al unei educatii bazate pe empatie, autonomie si sens, si pe Neale Donald Walsch, autorul seriei Conversations with God, care va oferi participantilor perspective despre devenirea unui adult mai constient si a unui parinte inspirat. Conferinta nu este doar despre parenting. Este un raspuns la o realitate pe care o traim cu totii. Pentru ca, dincolo de toate, intrebarea ramane: ce fel de adulti lasam lumii de maine? - iar raspunsul incepe, inevitabil, cu o alegere personala: ce fel de adulti alegem noi sa fim astazi.