|
Accesează contul My Orange
Inundațiile catastrofale din Nepal au lăsat în urmă sute de morți, mii de dispăruți și comunități întregi distruse. Printre supraviețuitori sunt oameni care au petrecut ani la muncă în străinătate pentru a-și construi o casă și care au rămas acum fără nimic. Dezastrul lovește o țară în care plecarea peste hotare pentru un loc de muncă reprezintă pentru milioane de oameni una dintre puținele căi de a-și întreține familia. Iar în Europa, România a devenit principala destinație pentru muncitorii nepalezi. Între timp, autoritățile avertizează că pericolul unor noi inundații nu a dispărut, în condițiile în care două lacuri formate în urma dezastrului sunt încă monitorizate, iar în zonă sunt așteptate noi ploi.
29.08.2026, 16:02 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Am muncit in strainatate timp de 12 ani si am construit putinul pe care il aveam. Nu a mai ramas nimic. Acum suntem fara adapost." Este marturia lui Bhim Prasad Pyakurel, unul dintre oamenii loviti de inundatiile din districtul Nuwakot, publicata de The Kathmandu Post. Barbatul si-a pierdut mama, casa si bunurile stranse dupa mai bine de un deceniu de munca in strainatate. Locuinta sa se afla considerabil deasupra nivelului raului, iar Pyakurel spune ca nici macar nu si-a imaginat ca apa ar putea ajunge pana acolo. Cand a fost anuntat ca vine viitura, a mers prin localitate pentru a-i avertiza pe ceilalti sa fuga. A reusit sa ajute mai multi oameni, insa cand s-a intors acasa, mama sa si casa disparusera. Sotia lui a fost gasita pe jumatate ingropata in namol si a fost salvata. "Casele noastre nu mai pot fi locuite. Nu exista mancare, nu exista adapost si nu avem informatii despre cei disparuti", a povestit barbatul. "Nu stiu unde sa ma duc sau ce sa fac" Alte marturii culese de presa locala din localitatile lovite arata amploarea distrugerilor. Hari Bahadur Rai si-a pierdut sotia, socrii si nepoata. Casa sa a fost distrusa, iar terenul pe care il cultiva a fost maturat de ape. "Tot ce aveam era casa aceea. Si acum nu mai este. (...) Nu am idee unde sa ma duc sau ce sa fac", a declarat el pentru publicatia nepaleza. Rai mai fusese nevoit sa o ia de la zero: o alta casa a familiei fusese distrusa in cutremurul devastator din 2015. Pasang Tamang si-a pierdut fiul de cinci ani dupa ce viitura a ajuns la scoala copilului. Femeia a fugit spre cladire cand a vazut masa uriasa de apa si noroi apropiindu-se, insa nu a mai putut ajunge la timp. Casa familiei a disparut, iar raul Trishuli curge acum prin locul in care aceasta se afla inainte. Dezastrul loveste o tara dependenta de munca in strainatate Marturia lui Bhim Prasad Pyakurel scoate la iveala si o alta realitate a Nepalului: milioane de familii depind de banii castigati de rudele plecate la munca peste hotare. Pentru multi nepalezi, anii petrecuti in statele din Golf, Malaysia sau, din ce in ce mai mult, in Europa reprezinta modalitatea prin care reusesc sa construiasca o casa, sa cumpere teren sau sa asigure educatia copiilor. Iar Europa castiga rapid teren in fata destinatiilor traditionale. Date publicate in iulie de cotidianul nepalez Kantipur, pe baza statisticilor Departamentului pentru Ocuparea Fortei de Munca in Strainatate, arata ca 53.951 de nepalezi au primit, in numai 11 luni, noi aprobari pentru a pleca la munca in 24 de tari europene. Europa a ajuns astfel sa reprezinte 14,7% din noile aprobari pentru munca in strainatate, fata de 10,5% anterior. Romania, de departe principala destinatie europeana Dintre toate tarile europene, Romania ocupa primul loc. In perioada analizata de presa nepaleza, 24.767 de cetateni nepalezi au primit noi aprobari pentru a pleca la munca in Romania, dintre care 3.144 erau femei. Asta inseamna ca aproximativ 46% dintre nepalezii care au ales Europa ca destinatie de munca s-au indreptat spre Romania. Diferenta fata de celelalte state europene este foarte mare. Cipru, aflat pe locul al doilea, a atras 7.314 muncitori nepalezi, urmat de Portugalia - 3.245, Malta - 3.056, Bulgaria - 2.993, Serbia - 2.899 si Croatia - 2.817. Si statisticile romanesti arata amploarea fenomenului. Inspectoratul General pentru Imigrari anunta ca, numai la nivelul municipiului Bucuresti, in 2025 au fost gestionate situatiile juridice a 14.760 de cetateni nepalezi, Nepalul fiind principala tara de origine dintre statele din afara UE. Iar in 2026, Nepalul continua sa se afle pe primul loc intre principalele tari de origine ale strainilor pentru care angajatorii romani solicita avize de munca. In primele luni ale anului au fost emise in Romania zeci de mii de avize pentru lucratori straini, cele mai cautate ocupatii fiind cele de curier, manipulant de marfa, muncitor necalificat si ajutor de bucatar. Pericolul nu a trecut. Noi inundatii sunt inca posibile Sambata, 29 august, operatiunile de cautare si salvare au fost suspendate temporar in unele zone din cauza ploilor si a cetii. Potrivit Reuters, cel putin 626 de persoane au murit in Nepal, iar aproape 3.000 de oameni sunt inca dati disparuti in Nepal si Tibet. Autoritatile urmaresc cu atentie doua acumulari de apa formate in amonte dupa prabusirea ghetarului si alunecarile masive de teren. Riscul ca unul dintre lacurile formate la frontiera dintre Nepal si Tibet sa se rupa a scazut sambata, dupa ce imaginile din satelit au aratat ca nivelul apei se diminueaza. Lacul avea insa inca o suprafata de aproximativ 99.000 de metri patrati. Mai ingrijoratoare este existenta unui al doilea lac, mai mare, format in apropierea zonei unde s-a prabusit ghetarul. Expertii chinezi ii estimeaza suprafata la peste 120.000 de metri patrati, iar adancimea sa nu este deocamdata cunoscuta. Un oficial al Autoritatii nepaleze pentru gestionarea dezastrelor a avertizat ca riscul unor noi inundatii va continua pana cand ambele acumulari se vor goli. In plus, prognozele indica ploi intermitente in regiune in urmatoarele trei zile, ceea ce complica atat operatiunile de salvare, cat si situatia terenului deja destabilizat. Radarul si dronele sunt folosite pentru monitorizarea permanenta a lacurilor, iar echipele aflate in aval ar urma sa fie evacuate daca sunt observate modificari periculoase. Nepalul estimeaza pagube de miliarde de dolari Dezastrul a inceput miercuri, dupa prabusirea unui ghetar care a trimis spre vaile de la frontiera Nepal-China o masa uriasa de apa, gheata, roci, noroi si resturi. Viitura a maturat cladiri, poduri, drumuri si centrale hidroelectrice si a izolat numeroase comunitati. Guvernul de la Kathmandu estimeaza preliminar ca reconstructia ar putea costa intre patru si cinci miliarde de dolari. Nepalul a cerut sprijin tehnic international pentru salvarea persoanelor blocate in tuneluri, refacerea legaturilor rutiere si de comunicatii si identificarea victimelor prin teste ADN
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.