Cultura si divertisment

De ce in loc sa faci ceea ce stii ca este necesar pentru a-ti atinge obiectivele te pierzi urmarind videoclipuri absurde pe TikTok? De ce te apuci sa maturi o podea care nici macar nu are nevoie de curatenie, in loc sa studiezi, chiar daca urasti sa faci curat? De ce lasam pe maine ceea ce trebuie sa facem astazi si pe ceea ce oricum va trebui, inevitabil, sa facem? Pentru mult timp, motivatia a fost explicata ca o problema de stimulente: daca o persoana nu actioneaza, este pentru ca nu apreciaza suficient recompensa. Totusi, un studiu detaliat asupra a ceea ce se intampla in creier cand procrastinam pare sa contrazica aceasta idee. Intr-un articol publicat in revista Current Biology, un grup de oameni de stiinta condus de Ken-Ichi Amemori, de la Universitatea din Kyoto, propune ca este posibil ca creierul sa recunoasca nevoia unei actiuni, dar totusi sa impiedice initierea ei. Pentru a intelege cum functioneaza creierul cand se confrunta cu o sarcina care poate aduce beneficii, dar presupune si un disconfort, cercetatorii au lucrat cu maimute, un model util deoarece sistemul lor motivational seamana cu cel uman. Animalele, tinute usor insetate in afara experimentului, au fost supuse la doua teste. Intr-unul, puteau actiona doua manete pentru a primi cantitati diferite de apa, masurand astfel implicarea fiecarui circuit in motivatie. In celalalt, puteau bea in doua conditii: o mica inghititura fara disconfort sau o cantitate mai mare, dar insotita de un suflu neplacut de aer in fata. Conexiunea dintre striatalul ventral (EV) si paleul ventral (PV), Ca si noi cand incepem o sarcina si ne gandim la recompensa, maimuta evalua daca merita sa suporte suflul de aer pentru a obtine mai multa apa sau sa se multumeasca cu inghititura sigura. Experimentul a permis identificarea unui circuit cerebral care functioneaza ca un fran motivator: nu decide daca recompensa merita, ci daca merita sa incepi. Este vorba despre conexiunea dintre striatalul ventral (EV) si paleul ventral (PV), situate in ganglionii bazali, o zona profunda a creierului implicata in placere si motivatie. Grupul lui Amemori a detectat ca exista doua variabile implicate in motivatie, codificate de sisteme neuronale diferite: calculul cost-beneficiu, care evalueaza recompensa si pedeapsa, si probabilitatea de a nu dori sa initiezi o actiune. Ambele mecanisme au fost conservate de milioane de ani pentru ca au ajutat la supravietuirea stramosilor nostri. Striatul ventral se activeaza cand anticipam ceva inconfortabil sau dificil, fara sa evalueze recompensa finala. Paleul ventral functioneaza ca un intrerupator pentru a incepe si sustine actiunea. Observatiile asupra creierului maimutelor au aratat ca, atunci cand ambele regiuni comunica, avertizarea de disconfort a EV poate bloca initierea actiunii de PV. Cand cercetatorii au intrerupt aceasta comunicare printr-o tehnica chimiogenetica, frana motivationala a fost eliminata, iar maimutele au inceput sa faca sarcina cu mai putine retineri, chiar daca era incomoda. Impartirea sarcinii Acest studiu ofera un punct de vedere nou fata de abordarile obisnuite. Promisiunile mari de recompense sau presiunea externa actioneaza asupra circuitului valorii percepute, dar nu elimina frana impusa de EV. "Cand motivatia este blocata la nivelul initierii, reducerea semnalelor care impiedica inceputul poate fi mai eficienta decat cresterea stimulentelor", recomanda Amemori. Divizarea sarcinii in pasi mai mici sau reducerea expunerii la judecata si evaluare poate fi o strategie eficienta pentru a depasi procrastinarea. Cercetatoarea considera, de asemenea, ca un mediu de lucru stresant si notificarile constante de la e-mailuri sau mesaje mobile "pot mentine activ continuu circuitul striatal ventral, care proceseaza semnalele care declanseaza sentimente de respingere". "Pe termen lung, acest lucru poate produce modificari plastice si, eventual, modificari structurale in calea EV-PV, dezechilibrand sistemul si ducand la o dezangajare excesiva, o tulburare cunoscuta clinic sub numele de abulie", spune ea. Dintr-o perspectiva sociala, reducerea semnalizarii continue a stresului ar putea ajuta la prevenirea supraincarcarii cronice a acestui circuit, care, in cele din urma, ar sufoca motivatia. Potrivit lui Amemori, prioritizarea mai clara a sarcinilor sau crearea unor medii de lucru sau scolare care sa permita recuperarea dupa sarcini solicitante pot fi la fel de importante in combaterea acestei probleme ca interventiile la nivel individual. In timpul experimentului, nu toate maimutele s-au comportat la fel. Unele au inlemnit mai mult decat altele la perspectiva de a li se sufla din nou aeru in fata. Aceste observatii sugereaza ca paralizia cauzata de stres ar putea avea o baza neurobiologica identificabila si nu ar putea fi pur si simplu o chestiune de personalitate sau temperament. Aceste cunostinte ar putea fi utile celor pentru care incapacitatea de a actiona este o problema serioasa. Cum se poate remedia "Constatarile noastre indica faptul ca abulia in depresie ar putea reflecta un dezechilibru in circuitul VS-VP", explica Amemori. "In principiu, ar fi posibil sa se dezvolte terapii care sa moduleze acest echilibru. O abordare potentiala este stimularea cerebrala profunda (DBS), desi aceasta necesita interventie neurochirurgicala si ar fi potrivita doar pentru cazuri atent selectate", ilustreaza el. "Exista, de asemenea, o dezvoltare activa a unor tehnici de neuromodulatie mai putin invazive care vizeaza influentarea structurilor cerebrale profunde, inclusiv stimularea magnetica transcraniana (TMS) si abordarile bazate pe ultrasunete. Aceste metode ar putea deveni mai promitatoare in viitor, dar vor necesita o validare suplimentara substantiala in ceea ce priveste siguranta, specificitatea si beneficiile clinice", adauga aceasta. Ar putea fi utilizate si medicamente, deoarece pallidumul ventral contine receptori opioizi, dar aceste medicamente nu ar afecta doar acea regiune a creierului si ar putea avea multe efecte secundare nedorite. In cele din urma, Amemori subliniaza faptul ca retinerea motivationala "probabil indeplineste o functie adaptiva si conservata evolutiv, ajutand indivizii sa evite implicarea in situatii excesiv de costisitoare sau daunatoare". "Slabirea fara discernamant a acesteia ar putea creste vulnerabilitatea la epuizare profesionala, asumarea excesiva de riscuri sau dificultatea de a se detasa de contexte excesiv de stresante. Prin urmare, orice interventie terapeutica ar trebui sa fie atent calibrata si evaluata intr-un cadru etic riguros", conchide ea.