Externe

Cand a intrat in serviciu, in 1983, era mandria marinei Uniunii Sovietice. Komsomolets era unicat, cu un dublu corp din titan, care ii permitea sa se scufunde la adancimi mai mari decat orice alt submarin. Propulsorul sau nuclear, alimentat cu plutoniu, ii asigura autonomie timp de ani, iar pe langa zece torpile conventionale, transporta doua focoase nucleare, scrie El Pais. Pe 7 aprilie 1989, in apele Marii Norvegiei, un incendiu a izbucnit in compartimentul 7. Flacarile s-au raspandit prin tuburile de ventilatie catre compartimentele adiacente, ceea ce a obligat echipajul sa iasa la suprafata, pentru ca submarinul sa se scufunde ulterior in apropierea insulei Bjrrnrya, in arhipelagul Svalbard. 42 de membri ai echipajului au murit, majoritatea din cauza apei inghetate, iar doar 27 au supravietuit. Acum, la 1.667 metri adancime, Komsomolets reprezinta o amenintare din adancuri, avertizeaza un nou studiu. "Conform uneia dintre primele cercetari rusesti, materialul nuclear din focoase a intrat in contact cu apa de mare din cauza deteriorarii torpilelor in momentul scufundarii", explica Justin Gwynn, cercetator senior la Autoritatea Norvegiana pentru Siguranta Nucleara si Radiologica. Penultima misiune la Komsomolets Imediat dupa accident, in plina Razboi Rece, sovieticii au organizat mai multe misiuni cu submersibilele MIR pentru a inspecta starea submarinului. La scurt timp dupa dezastrul de la Cernobil, era crucial sa se linisteasca temerile. "Aceasta a determinat rusii sa acopere fisurile de pe ambele parti ale compartimentului torpilelor, sa sigileze alte deschideri, sa umple golurile si sa sigileze tuburile lansatoare de torpile. Si au folosit titan pentru aceasta." Gwynn este autorul principal al raportului despre penultima misiune la Komsomolets. Dupa misiunile initiale sovietice si rusesti, norvegienii au preluat supravegherea submarinului scufundat. Revista stiintifica PNAS publica concluziile principale ale acelei operatiuni. K-278 se afla si astazi pe fundul marii, cu trei metri infipti in nisip. Desi structura este in mare parte intacta, s-au observat daune serioase la prova si pe puntea superioara, exact in zona compartimentului torpilelor. "Nu am gasit urme de plutoniu apt pentru arme nucleare in probele de apa sau sedimente prelevate langa submarin", subliniaza Gwynn. Totusi, intr-una dintre scufundari, cercetatorii au observat distorsiuni in coloana de apa deasupra tubului de ventilatie al compartimentului motor. Analizele au aratat niveluri de radioactivitate sute de mii de ori peste normal: 398 kBq/m3 de strontiu-90 si 792 kBq/m3 de cesiu-137, ambele rezultate din fisiunea plutoniului si uraniului care alimentau reactorul Komsomolets. Pentru referinta, aceste valori depasesc de peste 400.000 si, respectiv, 800.000, nivelurile normale din Marea Norvegiei, chiar daca situatia s-a imbunatatit de la scufundarea submarinului. Impactul asupra vietii marine In privinta impactului asupra vietii marine, Hilde Elise Heldal, cercetatoare la Institutul Norvegian de Cercetari Marine, afirma: "In unele probe prelevate de pe ambele parti ale submarinului, am detectat concentratii scazute de cesiu-137, probabil datorita emisiilor continue, dar nu se asteapta ca aceste niveluri sa afecteze organismele." Observatiile arata chiar ca casco-ul submarinului este acoperit de o fina pelicula de organisme marine. Cercetatorii au constatat, de asemenea, ca combustibilul reactorului se corodeaza. Uranul si plutoniul din reactoare sunt comprimate in cilindri inserati in tuburi metalice, de obicei din circuit, iar degradarea acestor structuri poate duce la eliberarea materialului nuclear. "In toate oceanele exista cantitati mici de radioactivitate, nu doar la suprafata", explica Nuria Casacuberta, cercetatoare in oceanografie fizica la Scoala Politehnica Federala din Zurich "Cesiu-137, strontiu-90, uraniu-235, plutoniu-240... toate sunt produse industriale, aproape inexistente in natura. Orice atom detectat este, aproape intotdeauna, de origine artificiala." Cea mai mare parte a radioactivitatii din oceane provine din testele nucleare din anii '60 si '70, efectuate in atolul Bikini si in arhipelagul Novaya Zemlya. Alte surse includ deversarile autorizate ale centralelor de reprocesare La Hague (Franta) si Sellafield (Marea Britanie), precum si scurgerile de la Komsomolets si alte doua submarine sovietice scufundate in Arctica rusa dupa retragerea lor din serviciu. In acest calcul nu este inclus submarinul Kursk, scufundat in 2000. Ramane de vazut ce se va intampla cu cele doua torpile nucleare. "Au fost sigilate cu placi de titan, iar masuratorile indica ca sigilarea functioneaza in continuare", noteaza Casacuberta. "Nu putem specula daca se poate recupera ceva. Cert este ca nu s-au gasit indicii de plutoniu apt pentru arme nucleare in jurul submarinului", concluzioneaza Gwynn. Cercetarile vor continua pentru a monitoriza evolutia vechiului submarin sovietic.