|
Accesează contul My Orange
27.10.2026, 15:01 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Presedintele Consiliului European, Antonio Costa, va merge la Montreal, in Canada, in zilele de 29 si 30 octombrie, pentru cel de-al 21-lea summit UE-Canada, potrivit unui comunicat oficial. Uniunea Europeana va fi reprezentata de Costa si de presedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, in timp ce Canada va fi reprezentata de prim-ministrul Mark Carney. Este un summit extrem de important pentru relatiile dintre Uniunea Europeana si Canada. In cadrul intalnirii se va discuta despre dezvoltarea parteneriat politic complex, mai strans, dar si despre cresterea cooperarii dintre cele doua parti. Liderii UE si ai Canadei sunt asteptati sa lanseze "Alianta pentru viitor", un cadru menit sa sustina prosperitatea comuna si securitatea economica. Initiativa va fi insotita de masuri oficiale pentru consolidarea legaturilor dintre cetateni, dezvoltarea relatiilor economice si intarirea pozitiei comune pe scena internationala. "UE si Canada sunt, de multa vreme, prieteni apropiati, parteneri importanti si aliati strategici. Legatura noastra este puternica si continua sa se consolideze. La Montreal, vom duce parteneriatul nostru la un nou nivel, lansand "Alianta pentru viitor", cu scopul de a aprofunda si mai mult legaturile noastre politice, economice si institutionale", a declarat Antonio Costa, presedintele Consiliului European. Agenda summitului va include mai multe domenii de interes comun, de la comert, tehnologie digitala si materii prime critice pana la aparare si securitate. Liderii vor discuta si despre cooperarea in educatie, cercetare, inovare si proiecte dedicate tinerilor. UE si Canada isi consolideaza cooperarea economica si in domeniul apararii Liderii vor analiza si progresele inregistrate de la ultimul summit UE-Canada, din 2025, cand a fost lansat Parteneriatul pentru securitate si aparare. De atunci, UE si Canada si-au extins cooperarea economica si in domeniul apararii. Printre exemple se numara Acordul economic si comercial cuprinzator (CETA), participarea Canadei la initiativa SAFE si investitiile reciproce in industrii strategice. Cele doua parti au imbunatatit, de asemenea, dialogul privind competitivitatea, securitatea economica si lanturile de aprovizionare, consolidand si cooperarea consulara. Un alt pas in relatia dintre UE si Canada a fost facut in decembrie 2025, cand a intrat in vigoare acordul privind recunoasterea reciproca a calificarilor profesionale ale arhitectilor. UE si Canada, parteneri pentru consolidarea cooperarii internationale Summitul din acest an are loc si in contextul cooperarii stranse dintre Uniunea Europeana si Canada la nivel international. In septembrie 2026, cele doua parti au sustinut impreuna initiativa "Parteneri pentru multilateralism" (P4M), in marja Saptamanii la nivel inalt a Adunarii Generale a Organizatiei Natiunilor Unite. La initiativa au participat si Australia, Barbados, Brazilia, India si Kenya. Declaratia P4M a reafirmat angajamentul participantilor fata de dreptul international si fata de sistemul multilateral bazat pe Carta Organizatiei Natiunilor Unite. Documentul acela stabileste obiectivul de a coopera pentru reformarea si consolidarea institutiilor multilaterale, scopul fiind incurajarea dialogului si cooperarea practica.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.