|
Adolescentul care a deschis focul miercuri într-o școală din sudul Turciei, ucigând nouă persoane ar fi fost admiratorul unui atacator care a comis un masacru cu tentă misogină în Statele Unite în 2014, potrivit rezultatelor preliminare ale anchetei.
16.04.2026, 08:00 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Atacul armat produs miercuri intr-o scoala din sudul Turciei, soldat cu noua morti, este investigat de autoritati, iar primele concluzii indica faptul ca suspectul s-ar fi inspirat dintr-un atac din Statele Unite. "Primele constatari ale anchetei au dezvaluit ca faptasul a folosit o imagine pe profilul sau de WhatsApp care facea referire la Elliot Rodger, cel care a comis un atac in Statele Unite in 2014", au anuntat joi autoritatile de la Ankara, citate de AFP. Elliot Rodger este autorul masacrului din Isla Vista, California, din 2014. In acel atac, Rodger a ucis sase persoane intr-un campus universitar din Santa Barbara, inainte de a se sinucide. Intr-un videoclip publicat anterior, acesta si-a justificat actiunile ca fiind o "pedeapsa" impotriva femeilor care l-au respins. Suspectul si-a pierdut viata in urma atacului, insa autoritatile nu au stabilit inca daca este vorba despre o sinucidere sau daca decesul s-a produs in timpul interventiei haotice de la fata locului. De asemenea, tatal adolescentului, fost ofiter de politie, a fost retinut, intrucat se presupune ca armele folosite in atac apartineau acestuia.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.