×

Accesează
contul existent

Externe

O țară din Asia lansează o anchetă amplă asupra averilor politicienilor și oficialilor, în...

O țară din Asia lansează o anchetă amplă asupra averilor politicienilor și oficialilor, în încercarea de combatere a corupției

16.04.2026, 08:36 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Autoritatile din Nepal au anuntat crearea unei comisii formate din cinci membri, care va ancheta bunurile detinute de politicieni si functionari publici. Comisia ii va urmari atat pe demnitarii inca aflati in functie, cat si pe cei care s-au retras de pe scena politica. Demersul vine la scurt timp dupa instalarea noului guvern condus de Balendra Shah, un rapper, devenit politician. Partidul lui Shah, Rastriya Swatantra, a castigat alegerile parlamentare din 5 martie. Premierul, in varsta de 35 de ani, a ocupat functia de primar al capitalei Kathmandu pentru trei mandate si si-a construit popularitatea prin discursul sau anticoruptie si axat pe reforme. Victoria in alegeri a partidului sau a venit pe fondul protestelor anticoruptie ale tinerilor Gen Z, desfasurate in septembrie anul trecut care au inlaturat guvernul de la aceea vreme. "O ancheta impartiala va fi efectuata pe baza unor dovezi bazate pe standarde legale. Raportul si recomandarile acesteia vor fi implementate de catre agentiile guvernamentale competente", a spus Sasmit Pokhrel, un purtator de cuvant al guvernului de la Kathmandu, citat de Reuters. Desi nu a fost stabilit un termen clar pentru finalizarea anchetei, aceasta ar urma sa vizeze sute de persoane care au ocupat functii publice dupa 2008, anul in care a fost abolita monarhia in Nepal.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare