×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Autostrada A3 Ploiești-Brașov: Reîncep lucrările de teren pentru studiul de fezabilitate

Autostrada A3 Ploiești-Brașov: Reîncep lucrările de teren pentru studiul de fezabilitate

08.05.2026, 13:53 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Echipele sunt mobilizate in aceasta etapa pe primele doua sectoare ale viitoarei autostrazi, in zona localitatii Strejnicu din judetul Prahova. Potrivit Companiei Nationale de Investitii Rutiere (CNIR), pentru finalizarea studiului geotehnic mai sunt necesari aproximativ 28.400 de metri de foraje. Studiul geotehnic are un rol esential in proiectarea autostrazii, deoarece de acuratetea datelor privind structura si stabilitatea terenului depinde dimensionarea unor lucrari complexe precum podurile, viaductele si tunelurile, au explicat reprezentantii CNIR. Un proiect-cheie pentru Valea Prahovei Autostrada A3 Ploiesti-Brasov este considerata unul dintre cele mai dificile proiecte rutiere din Romania din cauza traseului montan si a numarului mare de lucrari de arta necesare pentru traversarea zonelor cu relief dificil. De-a lungul ultimilor ani, proiectul a trecut prin mai multe etape de analiza si revizuire, fara ca lucrarile de constructie sa inceapa efectiv. Testele care decid traseul autostrazii Gestionarea apelor subterane si pluviale este unul dintre elementele-cheie in stabilirea solutiilor tehnice pentru viitoarea autostrada, deoarece un sistem de drenaj proiectat gresit poate duce la degradarea prematura a asfaltului si la costuri suplimentare de intretinere. Potrivit CNIR, identificarea timpurie a zonelor instabile este importanta si pentru prevenirea alunecarilor de teren, reducand astfel riscul aparitiei unor probleme tehnice si financiare in etapa de executie. "Dimensionarea lucrarilor de arta (viaducte, poduri, tuneluri) depinde de precizia datelor despre natura si stabilitatea terenului", a transmis compania. Proiectarea, in sarcina Consitrans Contractul pentru completarea si revizuirea Studiului de Fezabilitate, precum si pentru elaborarea Proiectului Tehnic al Autostrazii A3 Ploiesti-Brasov este realizat de compania romaneasca de proiectare in infrastructura Consitrans SRL si are o valoare de 46,5 milioane de lei. Autostrada dintre Ploiesti si Brasov este vazuta de autoritati drept una dintre solutiile pentru descongestionarea traficului de pe DN1, unul dintre cele mai aglomerate drumuri din Romania, in special in weekenduri si in perioadele de vacanta.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare