Cultura si divertisment

Imagineaza-ti pentru un moment viata ta fara frigider. Pana acum aproximativ un secol, exista o categorie profesionala esentiala pentru conservarea alimentelor si mentinerea bauturilor reci. Pentru a pastra frigul in locuinte existau taietorii de gheata - o meserie periculoasa si indispensabila, care a pus bazele refrigerarii moderne inainte de a fi eliminata de aparitia electricitatii si a congelatoarelor domestice, Scrie National Geographic. Desi civilizatii antice precum cea greaca, romana sau chineza stocau deja zapada si gheata in timpul iernii pentru a le folosi in lunile calde, abia in secolul al XIX-lea extractia ghetii a devenit o industrie globala uriasa. De la lacurile inghetate din Scandinavia si America de Nord pana la "gropile de zapada" din locuri precum Moral de Calatrava, in Spania, gheata era un bun de prima necesitate. [caption id="attachment_23747265" align="alignnone" width="1024"] Imagine generata cu ajutorul AI[/caption] Procesul era o adevarata capodopera de logistica si forta bruta. In regiuni precum Selkirk, in Canada, sau de-a lungul fluviului Sfantul Laurentiu, taietorii de gheata asteptau ca apa sa inghete pana la o grosime de cel putin 30 de centimetri. Atunci incepea munca grea: mai intai curatau zapada de pe suprafata, apoi, folosind pluguri trase de cai, trasau grile perfecte pe lacul inghetat. In final, cu fierastraie uriase, uneori mai lungi de un metru, taiau blocuri de gheata de 20 pana la 45 de kilograme. In Romania, recoltau iarna blocuri mari de gheata din lacurile inghetate si le pastrau in spatii subterane special amenajate numite ghetarii sau beciuri de gheata, pentru a le vinde in timpul verii. Stiinta din spatele depozitarii ghetii Cum reuseau sa pastreze gheata pana vara? Blocurile erau scoase din apa prin canale deja taiate si incarcate pe sanii sau carute. Destinatia lor erau depozitele de gheata. Aceste constructii erau realizate dupa principii termodinamice care astazi par simple, dar atunci erau revolutionare: erau partial ingropate sau construite cu pereti grosi, izolanti. Secretul conservarii era rumegusul sau paiele. Blocurile de gheata erau depozitate in straturi groase de rumegus, care reducea drastic transferul de caldura. Acesta actiona ca un izolator excelent, permitand ghetii sa reziste luni intregi si sa aprovizioneze spitale, pescarii si gospodarii instarite chiar si in mijlocul verii. O meserie la limita hipotermiei Nu este greu de inteles ca meseria de taietor de gheata era una dintre cele mai dure si periculoase ale Revolutiei Industriale. Lucratorii, adesea pescari sau agricultori care cautau venituri suplimentare iarna, se confruntau cu temperaturi extreme. Riscul de degeraturi era constant, dar adevaratul pericol era gheata fragila. Un pas gresit sau o eroare de calcul putea face ca un om sau chiar calul sau sa cada in apa inghetata, ceea ce ducea adesea la moarte prin inec sau hipotermie. Cu toate acestea, cererea de gheata era atat de mare incat companii precum Arctic Ice Company, fondata in 1882, transportau sute de mii de kilograme de gheata in fiecare sezon, sustinand economia locala si dezvoltarea industriilor pescuitului si berii. Declinul meseriei Inceputul sfarsitului acestei meserii a aparut la sfarsitul secolului al XIX-lea si s-a concretizat in primele decenii ale secolului XX. Odata cu inventia sistemelor de refrigerare mecanica si, ulterior, cu raspandirea frigiderelor electrice in anii 1920-1930, nevoia de gheata naturala s-a prabusit. Tehnologia a adus igiena (gheata naturala era uneori contaminata) si confort. Taietorii de gheata, asemenea altor meserii disparute, au devenit parte din istorie. Totusi, ei au demonstrat importanta lantului frigorific, un concept esential astazi pentru industria alimentara si farmaceutica globala. Baltazar Ushca: ultimul taietor de gheata In mod surprinzator, in timp ce meseria a disparut in lumea industrializata, in Anzii ecuadorieni traditia a supravietuit. Pana de curand, lumea il privea cu admiratie pe Baltazar Ushca, cunoscut drept "ultimul taietor de gheata de pe Chimborazo". Timp de peste 60 de ani, Baltazar urca de doua ori pe saptamana pana la 4.800 de metri altitudine pe vulcanul Chimborazo. Cu un topor, un tarnacop si o vointa de fier, extragea blocuri de gheata glaciara pe care le vindea in pietele din Riobamba, unde erau folosite pentru sucuri si bauturi traditionale. Povestea sa a devenit cunoscuta la nivel mondial datorita unui documentar realizat de prezentatorul ucrainean Dmytro Komarov. Gheata pura extrasa de Baltazar a fost analizata in laborator si a stat la baza unei afaceri cu apa imbuteliata din ghetarul Chimborazo. Baltazar a murit in 2024, la varsta de 80 de ani, dupa ce fusese deja recunoscut drept o adevarata legenda vie.