|
Accesează contul My Orange
Uniunea Europeană discută noi reguli pentru extindere, cu Ucraina și Moldova în prim-plan. Noii membri ar putea avea restricții temporare la dreptul de veto.
15.06.2026, 19:15 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a spus ca noile state care vor adera la Uniunea Europeana ar putea sa isi piarda dreptul de veto national pentru o perioada de peste 15 ani, in baza unor noi clauze de "salvgardare" incluse in tratatele de aderare. Masura este discutata in contextul in care Ucraina si Republica Moldova au inceput oficial negocierile de aderare la UE, potrivit Euractiv. Marta Kos a sugerat totodata sprijin pentru propunerile sustinute de Franta, Germania si alte state membre, care vizeaza limitarea temporara a drepturilor de vot ale noilor membri in domenii precum bugetul, securitatea, politica externa. Decizia de a demara o noua runda de negocieri oficiale de aderare cu Ucraina si Moldova a venit in urma unor solicitari din partea mai multor guverne europene de a introduce mecanisme de protectie. Acestea ar urma sa fie activate in cazul in care statele candidate ar face pasi inapoi in privinta reformelor legate de democratie, statul de drept sau libertatea presei. "Aceasta va fi o noua generatie de tratate de aderare, in sensul ca vom avea noi garantii", a spus Marta Kos. Ea a adaugat ca noile clauze privind perioada de proba ar avea scopul de a "garanta ca, odata ce vom accepta noi membri, acestia vor respecta normele europene pe parcursul celor cinci, zece sau cincisprezece ani de cand vor fi membri". Discutiile privind inasprirea conditiilor de aderare au fost influentate si de problemele din interiorul Uniunii Europene. Printre acestea se numara refuzul Budapestei de a sprijini un pachet de imprumuturi de 90 de miliarde de euro destinat Ucrainei la inceputul acestui an, dar si criticile repetate aduse Ungariei, stat membru din 2004, privind incalcari ale standardelor UE in domeniul statului de drept. Mai mult, Franta, Germania, Tarile de Jos, Belgia si Luxemburg au cerut introducerea acestor clauze noi, spunand ca sunt necesare pentru a preveni situatiile in care viitorii membri ar putea "submina capacitatea de actiune a UE". "Calitatea de membru cu drepturi depline va fi posibila numai dupa ce statele membre vor indeplini toate cerintele; nu exista o jumatate de calitatea de membru sau un sfert de calitatea de membru. Exista doar calitatea de membru cu drepturi depline", a spus Kos.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.