![]() |
Un nou atac asupra unui transport de valori a avut loc în sudul Italiei, în regiunea Puglia. Incidentul s-a produs pe șoseaua națională care leagă orașele Brindisi și Lecce și a readus în prim-plan problema securității publice într-o zonă deja afectată de criminalitatea organizată.
09.02.2026, 14:21 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Cazul a provocat reactii dure din partea clasei politice italiene. Mauro D'Attis, deputat si vicepresedinte al Comisiei Antimafia din Parlamentul Italiei, dar si secretar regional al partidului Forza Italia, a vorbit deschis despre o situatie scapata de sub control, noteaza publicatia Antennasud.com. "De la Foggia pana in Salento, in Puglia este o adevarata urgenta de securitate. Este nevoie de o Operatiune Primavera 2, adica de o interventie masiva si imediata a statului", a declarat D'Attis. Parlamentarul italian cere implicarea directa a ministrului de Interne, Matteo Piantedosi, pe care il considera unul dintre putinii oficiali care au demonstrat eficienta in gestionarea problemelor de siguranta publica. "Ii solicit ministrului Piantedosi, care a demonstrat de mai multe ori competenta si sensibilitate prin actiuni concrete, sa vina in Puglia in cel mai scurt timp posibil. Nu mai putem astepta alte masuri intarziate", a subliniat D'Attis. In acelasi context, acesta a amintit ca Comisia Antimafia din Parlamentul italian, conform unei decizii deja luate la nivelul conducerii, ar urma sa efectueze in luna martie o misiune oficiala in Puglia. Scopul vizitei este analizarea directa a fenomenului infractional si a metodelor de combatere a mafiei locale. "Este nevoie urgenta de o consolidare serioasa a fortelor de ordine si a mijloacelor de care acestea dispun pentru a face fata acestui val de insecuritate. Este o solicitare pe care o adresez ministrului de Interne nu doar in nume personal, ci si in numele altor colegi parlamentari si al intregii comunitati din Puglia", a concluzionat Mauro D'Attis.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.