|
Accesează contul My Orange
28.06.2026, 22:03 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Calin Georgescu a preluat, intr-un interviu la Realitatea Plus, pozitia Rusiei in scandalul de la Cluj, unde echipa rusa de gimnastica ritmica s-a retras dupa ce autoritatile locale au refuzat folosirea drapelului si a imnului Rusiei. "Ceea ce s-a intamplat zilele trecute la Cluj este definitia slugarniciei absolute, ridicata la rang de politica", a spus Calin Georgescu. El a sustinut ca o competitie sportiva "eleganta, nobila, demna" a fost transformata intr-un conflict politic. "Adica sa transformi o competitie sportiva, eleganta, nobila, demna, ca orice sport in sine, intr-un circ politic, doar acest primitiv putea. Este o mare rusine pentru poporul roman ce a facut individul asta. O mare rusine", a declarat Georgescu. Georgescu: "Este o palma peste demnitatea poporului roman" Calin Georgescu a mers mai departe si a spus ca decizia de la Cluj reprezinta "o palma peste demnitatea poporului roman". "Este o palma peste toata demnitatea poporului roman. Sa batjocoresti decizia Federatiei Internationale de Gimnastica, s-o arunci la gunoi", a afirmat el. Georgescu a invocat decizia Federatiei Internationale de Gimnastica, care a ridicat restrictiile impuse sportivilor rusi si belarusi, permitand revenirea acestora in competitiile internationale sub drapelul propriu. "Noi vorbim de Federatia Internationala de Gimnastica, care a hotarat in mai anul acesta toate detaliile si toate conditiile acestui turneu. Cine esti tu sa faci chestiunea asta?", a spus Georgescu. Calin Georgescu se aliniaza argumentului folosit de Rusia dupa retragerea de la competitia de la Cluj: Moscova sustine ca decizia FIG trebuia respectata si ca autoritatile locale nu aveau dreptul sa blocheze simbolurile nationale ale Rusiei. Reactiile Rusiei: Zaharova ameninta cu "consecinte", Kremlinul sustine retragerea Scandalul de la Cluj a provocat reactii dure la Moscova. Ministerul rus de Externe, prin purtatoarea de cuvant Maria Zaharova, a acuzat Romania de "politizarea sportului" si a transmis ca decizia privind simbolurile Rusiei nu va ramane fara consecinte. Zaharova a sustinut ca sportivelor ruse nu li s-a permis sa concureze cu drapelul si imnul national, desi Federatia Internationala de Gimnastica si forul european ridicasera restrictiile. "Singurul raspuns posibil si logic din partea Rusiei a fost refuzul de a participa la competitie", a transmis Zaharova. La randul sau, purtatorul de cuvant al Kremlinului, Dmitri Peskov, a calificat decizia drept "inacceptabila" si a laudat retragerea echipei ruse. "Suntem mandri de decizia luata de conducerea echipei noastre", a spus Peskov. Federatia Rusa de Gimnastica a anuntat ca va folosi toate mecanismele juridice internationale pentru a cere respectarea deciziilor Federatiei Internationale de Gimnastica. Ce a spus Emil Boc Primarul Emil Boc a anuntat anterior ca nu accepta folosirea drapelului si a imnului Rusiei la competitia de la Cluj-Napoca. "Nu sunt de acord ca simbolurile politice ale unui stat agresor in Europa sa fie folosite intr-o tara a Uniunii Europene", a transmis Boc. Dupa acest anunt, echipa Rusiei de gimnastica ritmica s-a retras de la World Challenge Cup, acuzand organizatorii ca incalca regulamentele competitiei.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.