×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre. Mișcarea animalelor, suspendată

Carantină națională timp de 30 de zile pentru oi și capre. Mișcarea animalelor, suspendată

08.07.2026, 11:45 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Decizia instituirii perioadei de carantina vine dupa ce mai multe oi dintr-o exploatatie din Mures au fost confirmate cu PMR, context epidemiologic grav care se suprapune peste evolutia focarelor active de Pesta Porcina, potrivit comunicatului publicat de autoritatea sanitar-veterinara. "Masurile au scopul de a izola rapid caile de raspandire a virusului, avand in vedere ca acesta isi pierde contagiozitatea in termen de 21 de zile. ANSVSA subliniaza ca virusul PMR nu este transmisibil la om si nu afecteaza siguranta alimentara", transmite ANSVSA. Potrivit ANSVSA, toate miscarile de ovine si caprine pe teritoriul Romaniei sunt suspendate, in cadrul instituirii carantinei de 30 de zile. Totusi, abatoarele au exceptie: Este permis doar transportul direct din exploatatii sau centre de colectare catre abator, aprobat exclusiv in baza unei solicitari scrise verificate de DSVSA teritoriala. De asemenea, in perioada carantinei se impun restrictii la pasunat: Se elimina contactul dintre turme prin interzicerea pasunatului in zonele afectate si interzicerea utilizarii aceleiasi pasuni de catre mai multi crescatori. Filtre rutiere pentru la transporturile clandestine de animale vii Politia, Jandarmeria si Politia de Frontiera intensifica controalele. In cazul interceptarii unui transport clandestin, animalele sunt retinute, iar un medic veterinar DSVSA va sosi la fata locului in maximum 60 de minute. De asemenea, fondurile de vanatoare vor fi monitorizate: "Gestionarii au obligatia de a colecta si transporta de urgenta la laboratoarele DSVSA toate cadavrele de rumegatoare, cervide si porcine gasite in salbaticie". Primariile din zonele de restrictie sunt obligate sa asigure logistica pentru neutralizarea in siguranta a cadavrelor din exploatatiile in care au murit animale confirmate din cauza virusurilor. Potrivit ANSVSA, planurile judetene concrete de aplicare sunt elaborate de Comitetele Judetene pentru Situatii de Urgenta (CJSU) in termen de maximum 24 de ore, iar masurile vor fi actualizate permanent de ANSVSA in functie de evolutia epidemiologica. Focarele de pesta porcina au scazut la nivel national datorita aplicarii normelor de biosecuritate. Potrivit ANSVSA, de la 1.600 de focare cu imbolnavire de PPA, numarul lor a scazut la 17 la nivel national. "Acum trebuie sa facem acelasi lucru pentru combaterea Pestei Micilor Rumegatoare. Masurile radicale adoptate astazi sunt absolut necesare pentru a proteja zootehnia romaneasca in fata noilor provocari epidemiologice. Blocarea exporturilor si suspendarea miscarilor de animale reprezinta singura bariera eficienta in acest moment pentru a opri raspandirea virusului ", a declarat Alexandru Bociu, presedintele ANSVSA. Autoritatile fac un apel ferm catre toti crescatorii sa respecte cu strictete regulile de biosecuritate si sa raporteze imediat medicilor veterinari orice semn de boala sau mortalitate in randul animalelor.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare