|
Accesează contul My Orange
05.06.2026, 14:07 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Conform angajamentelor initiale, Transgaz punea la dispozitia statelor membre ale UE invecinate capacitati de export de gaze naturale din Romania. In temeiul angajamentelor modificate, Transgaz va oferi si Ucrainei posibilitatea de a dispune capacitati de export, contribuind la dezvoltarea unei piete regionale a gazelor si la diversificarea aprovizionarii cu gaze a Ucrainei. In mai 2026, Transgaz a solicitat o modificare a angajamentelor pentru a-i permite sa ofere capacitati de export concurente in doua puncte de interconectare: unul intre Romania si Bulgaria si altul intre Romania si Ucraina, pe aceeasi conducta de gaz. Capacitatile concurente sunt capacitati ale retelei de gaze care nu pot fi alocate intr-un punct fara reducerea totala sau partiala a capacitatii oferite intr-un alt punct. Aceste capacitati sunt puse la dispozitie pe piata prin licitatii si apoi sunt alocate in functie de cerere. Acest lucru permite alocarea echitabila si eficienta a capacitatii generale a retelei, in situatiile in care nu pot fi satisfacute toate cererile din partea utilizatorilor retelei. Comisia a evaluat cererea Transgaz in temeiul clauzei de revizuire cuprinse in angajamentele din martie 2020 si a concluzionat ca Transgaz a prezentat motive intemeiate pentru modificarea angajamentelor intr-un mod compatibil cu obiectivele acestora. Angajamentele vor ramane in vigoare pana la 31 decembrie 2026.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.