|
Minsitrul Energiei, Bogdan Ivan, evită să spună dacă prețul la pompă va scădea în condițiile în care guvernul va adopta măsuri de protejare a românilor în contextul creșterii prețului combustibililor din cauza războiului din Orientul Mijlociu.
23.03.2026, 13:03 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Bogdan Ivan a spus ca masurile care au fost decise in zona protectiei transportatorilor, cu suma de 0,85 lei pe litru, reprezinta un impact de circa 600 de milioane, iar ce s-a decis in segmentul de agricultura, inca 2,6 lei pe litru de motorina, care se scade automat din costul final pe o rambursare directa din partea Ministerului de Finante, tot undeva in jurul acestei cifre de 600 de milioane, impact bugetar. Intrebat, luni, cu cat va scadea adaosul comercial sau cu cat se asteapta sa scade pretul la pompa, Ivan a spus ca in momentul de fata toate aceste masuri au rolul de a stabiliza, dar nu pot sa schimbe dinamica internationala a preturilor in conditiile in care chiar astazi exista o dublare a pretului tonei de motorina. Intrebat, in continuare, daca va scadea pretul la pompa, ministrul Energiei a spus ca este evident ca in momentul de fata aceste masuri sunt unele care pe termen scurt, mediu si lung vor avea un impact de protectie a pietei si de limitare a impactului negativ. "Daca vreti sa va dau o raspuns foarte cert ca de maine se va schimba aceasta dinamica cu o anumita cifra certa... Am spus-o foarte clar. Pana acum, am propus un set mai larg de masuri in numele Ministerului Energiei, care au fost analizate si de Ministerul de Finante si care la final, dupa discutiile si din coalitie, au fost adoptate. Acum avem deja un agreement pe un nou pachet, de asemenea mai sunt alte masuri pe care le-am propus si care acum sunt in analiza la nivelul Guvernului si care, din punctul meu de vedere, trebuie luate de indata si, in acelasi timp, trebuie ca fiecare ban colectat suplimentar de catre statul roman in aceasta perioada in care au crescut preturile carburantilor sa se intoarca integral inapoi la oameni, sub o forma sau alta. Iar acest lucru va fi evident decis tot in perioada urmatoare de catre premierul Romaniei", a spus Bogdan Ivan. Ivan mentioneaza ca Romania produce undeva la peste 5 milioane de tone de motorina, in urma activitatii rafinariei. "In momentul de fata nu poti sa interzici exportul produselor pe care le se afla in tranzit. Nu aduci motorina in Romania ca sa o vinzi mai departe. E logic. Evit sa spun cuantumuri precise pentru ca, daca as avea un glob de cristal in care sa pot prevedea viitorul, in care sa pot prevedea modul in care arata conflictul armat din Orientul Mijlociu, cat va dura, cine pe cine va ataca, ce instalatie de petrol-gaze va fi atacata, as putea sa va fac aceste lucruri. La fel cum nu am eu acest glob de cristal, nu cred ca l-are nimeni altcineva. Ca sa fiu foarte clar, n-am un glob de cristal in care sa ma uit si sa spun ca acest razboi va dura inca o luna 5 luni, 10 luni si modul in care va arata dinamica pretului la nivel international", a declarat Bogdan Ivan. Daca firmele nu vor respecta masurile ce vor adoptate marti de guvern, "avem un mecanism foarte clar prin care ANAF, Consiliul Concurentei, ANPC, odata adoptat acest act normativ si publicat in Monitorul Oficial, vor putea sa intre total in bucataria interna a tuturor acestor companii". Aceste organisme deja au facut aceste controale in baza legislatiei in vigoare, dar odata cu adoptarea acestei noi ordonante vor putea sa vada fiecare detaliu, fiecare flux pentru a fi date asigurari ca nu va fi nicio crestere speculativa a pretului la pompa.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.