|
Accesează
contul existent
28.04.2026, 17:49 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
254 de parlamentari, majoritatea PSD si AUR, au semnat motiunea de cenzura impotriva Guvernului Ilie Bolojan, ceea ce reprezinta un numar record de semnaturi stranse in Parlamentul Romaniei in ultimii 10 ani. In ultimul deceniu, doar patru premieri au fost demisi in Romania prin motiune de cenzura: Sorin Grindeanu (PSD), Viorica Dancila (PSD), Ludovic Orban (PNL) si Florin Citu (PNL). Prin comparatie, Ilie Bolojan a strans un numar record de semnaturi impotriva sa: In 2017, motiunea de cenzura impotriva lui Sorin Grindeanu a fost semnata de 222 de parlamentari si a fost votata de 241. In 2019, motiunea de cenzura impotriva Vioricai Dancila a fost semnata de 237 de parlamentari si a trecut, fiind votata de 238 de alesi. In 2020, motiunea de cenzura impotriva lui Ludovic Orban a fost semnata de 208 parlamentari si a fost votata de 261 de alesi. In 2021, motiunea de cenzura impotriva Guvernului Florin Citu a fost semnata de 122 de deputati si senatori USR PLUS si AUR si a fost votata in final de 281 de parlamentari. Motiunea PSD - AUR numita "Stop planului Bolojan de distrugere a economiei, de saracire a populatiei si de vanzare frauduloasa a averii statului" are un numar suficient de semnaturi (254) ca sa demita Guvernul Bolojan. Sunt cu 21 de semnaturi mai multe, decat cele 233, necesare pentru demiterea Guvernului. Citirea motiunii miercuri, 29 aprilie, la ora 12.30. Votul pe motiunea de cenzura - marti, pe 5 mai Motiunea de cenzura, inregistrata marti, la Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului, va fi citita maine, la ora 12.30, in plenul Parlamentului. Guvernul si Ilie Bolojan nu sunt obligati sa participe. Dezbaterea si votul asupra motiunii de cenzura PSD - AUR va avea loc marti, saptamana viitoare. Premierului Ilie Bolojan ii sunt rezervate 30 de minute pentru exprimare in cadrul dezbaterii, iar timpii parlamentari, alocati sunt urmatorii: PSD poate vorbi 15 minute, AUR - 11 minute, PNL - 9 minute, USR- 7 minute, UDMR - 4 minute, minoritatile nationale - 2 minute, parlamentarii POT - 2 minute, parlamentarii SOS- 2 minute, parlamentarii PACE - 1 minute si neafiliatii 2 minute. In total, sunt alocate 55 de minute pentru dezbaterile asupra motiunii de cenzura impotriva premierului Bolojan. Dupa dezbateri, votul va fi exprimat secret, cu bile, 233 de voturi fiind necesare pentru demiterea Guvernului Ilie Bolojan. Guvern interimar, maximum 45 de zile. Ce nu poate sa faca Ilie Bolojan Daca motiunea trece, obtine voturile a 233 de parlamentari, potrivit Constitutiei, Guvernul Ilie Bolojan este considerat legal demis, Parlamentul retragandu-i increderea acordata la investitura. Constitutia Romaniei. Art 114. (2) Guvernul este demis daca o motiune de cenzura, depusa in termen de 3 zile de la prezentarea programului, a declaratiei de politica generala sau a proiectului de lege, a fost votata in conditiile Art.ui 113. Dupa demitere, premierul si Guvernul Ilie Bolojan raman interimare, incetarea efectiva a mandatului urmand sa se petreaca in maximum 45 de zile. In cele 45 de zile, Guvernul interimar Bolojan (cel al carui mandat a incetat conform Constitutiei) are competente limitate si nu poate adopta ordonante de urgenta (OUG), ordonante simple, nu poate initia proiecte de lege si nici nu poate promova politici noi, potrivit prevederilor Codului Administrativ. Constitutia Romaniei. Art. 110 - Incetarea mandatului (2) Guvernul este demis la data retragerii de catre Parlament a increderii acordate sau daca primul-ministru se afla in una dintre situatiile prevazute la Art. 106, cu exceptia revocarii, ori este in imposibilitatea de a-si exercita atributiile mai mult de 45 de zile. Rolul unui Guvern interimar este strict de a administra treburile publice, de a emite actele necesare pentru administrarea treburilor curente - acte cu caracter individual sau normativ de nivel secundar, cum sunt Hotararile de Guvern. Interdictia reflecta principiul conform caruia un Guvern care nu mai are sprijin politic parlamentar ( demis) nu mai poate modifica legislatia primara a Romaniei, prin legi si ordonante. Presedintele Nicusor Dan convoaca consultari, desemneaza un nou prim ministru In urma unei eventuale demiteri a Guvernului Ilie Bolojan de catre Parlament, presedintele Nicusor Dan este obligat de textul constitutional sa convoace consultarile formale la Palatul Cotroceni. Astfel, se intra pe textul constitutional al articolului 103 - Investitura. Presedintele Romaniei urmeaza sa desemneze un nou candidat pentru functia de prim ministru care sa obtina votul de incredere al Parlamentului. (1) Presedintele Romaniei desemneaza un candidat pentru functia de prim-ministru, in urma consultarii partidului care are majoritatea absoluta in Parlament ori, daca nu exista o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate in Parlament. (2) Candidatul pentru functia de prim-ministru va cere, in termen de 10 zile de la desemnare, votul de incredere al Parlamentului asupra programului si a intregii liste a Guvernului. (3) Programul si lista Guvernului se dezbat de Camera Deputatilor si de Senat, in sedinta comuna. Parlamentul acorda incredere Guvernului cu votul majoritatii deputatilor si senatorilor. Dupa votul de investitura, potrivit art. 104 - juramantul de credinta, primul-ministru, ministrii si ceilalti membri ai Guvernului vor depune individual, in fata Presedintelui Romaniei, juramantul. Iar Guvernul in intregul sau si fiecare membru in parte isi exercita mandatul, incepand de la data depunerii juramantului.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.