25.11.2025, 20:54 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Britanicul Karl Bushby, un fost parasutist in varsta de 56 de ani, calatoreste in jurul lumii de 27 de ani. In curand, el se va intoarce in Marea Britanie, dupa aproape trei decenii petrecute pe drumuri, potrivit express.co. Fostul parasutist isi doreste sa devina prima persoana care realizeaza o calatorie continua in jurul lumii. El a inceput "Expeditia Goliat" in Chile in 1998 si a trecut prin numeroase aventuri. A parcurs circa 36.000 de mile, a inotat prin Marea Caspica si a trecut prin continentele american si asiatic. Aproape de finalul calatoriei sale, el a dezvaluit care au fost cele mai infricosatoare locuri prin care a trecut. Prima mare incercare a avut loc in timp ce britanicul traversa faimoasa Stramtoare Darien, care leaga America Centrala de America de Sud. El s-a trezit "in mijlocul unei zone de razboi". "Si apoi exista un strat intreg deasupra acestuia, format din carteluri si plantatii de droguri, si apoi o jungla cu adevarat, cu adevarat dura", a relatat aventurierul pentru CBS News. Aflata in Panama si Columbia si recunoscuta ca una dintre cele mai periculoase rute de migratie de pe Pamant, Stramtoarea Darien este o trecere de 96 de kilometri, cu munti, ape si paduri tropicale. Pericolele sale includ temperaturi ridicate, ploi abundente, rauri vijelioase, tantari purtatori de boli, crocodili, serpi veninosi, dar si numerosi criminali, traficanti de droguri si de persoane. Aventuri infricosatoare in Stramtoarea Bering Karl Bushby a relatat si o aventura infricosatoare pe care a avut-o in Stramtoarea Bering, situata intre oceanele Pacific si Arctic. Acolo, el a intalnit un urs polar. "Esti intr-o lume foarte serioasa care te va ucide in 20 de minute daca dai gres", a spus Bushby. Situata intre Alaska si Rusia, stramtoarea este un paradis pentru animalele salbatice, inclusiv balenele si ursii polari. In ciuda pericolului, Karl a reusit sa finalizeze traversarea alaturi de un american numit Dimitri Kieffer. Cei doi au trecut din Alaska in Siberia, navigand pe bucati de gheata si inotand prin portiuni de apa deschisa. La sosire au fost arestati de autoritatile ruse pentru intrare ilegala. Ei au fost deportati si s-au indreptat catre Budapesta si apoi Marea Britanie. In ciuda aventurilor infricosatoare, britanicul sustine ca "99,99% din lume este buna". In schimb, el se declara infricosat de intoarcerea si readaptarea la traiul normal.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.