Zf 24

Scrierea acestor randuri constituie rodul preocuparii de clarificare a unor notiuni cheie pentru teoria si politica monetara. Totodata, demersul reprezinta un pas firesc in comunicarea dedicata obiectivelor de educatie financiara, pe care mi le-am asumat prin coordonarea programelor educationale ale Bancii Nationale a Romaniei, programe destinate elevilor, studentilor, cadrelor didactice si mediului de afaceri in sens larg.

Consider ca intelegerea adecvata, de catre publicul larg, a limbajului si a mecanismelor economice elementare constituie un activ societal indispensabil pentru buna gestiune financiara, atat la nivelul cetateanului, cat si in planul guvernarii statale.

Textul de fata se doreste a reprezenta o "pilula" de educatie financiara generala, cu privire la "pretul banilor", in contextul in care putem remarca persistenta unor confuzii in aceasta privinta, adesea chiar si in medii specializate. Atunci cand, in mod eronat, pretul banilor este asimilat dobanzilor, sau ratelor de dobanda, se neglijeaza, de fapt, distinctia economica esentiala dintre moneda si credit.

Daca in planul politicii monetare, de exemplu, deciziile bancilor centrale privind rata dobanzii de referinta sunt descrise prin sintagme consacrate precum "politica banilor scumpi" sau "politica banilor ieftini", de aici nu trebuie sa rezulte ca pretul banilor este reprezentat de rata dobanzii, fie ca ne referim la rata dobanzii de politica monetara, fie ca ne raportam la structura extinsa a ratelor de dobanda din sistemul bancar.

Care este pretul banilor?

Fiind vorba despre preturi, trebuie mentionata o idee economica elementara, anume ca preturile sunt, prin definitie, raporturi de schimb. Acestea se formeaza in baza schimburilor care se manifesta pe piata. Cu alte cuvinte, nu exista preturi fara sa existe schimburi, iar acolo unde exista tranzactii, exista neaparat si preturi.

De exemplu, in contextul usor de imaginat al schimbului nemonetar, care a prefigurat istoric si economic aparitia banilor, oamenii schimbau bunuri contra bunuri, in regim de troc. Daca 1 kilogram lamai se schimba pe 2 kilograme mere, spunem ca, raportat la unitatea de cantitate, pretul lamailor este 2 kg mere, iar pretul (valoarea) merelor este 0,5 kilograme lamai.

Astfel, pretul unui bun A inseamna cantitatea din alte bunuri (B, C, D, etc.) care poate fi obtinuta in schimbul unei unitati din bunul A. Pretul este, deci, un raport de schimb, un raport cantitativ intre bunurile care fac obiectul fiecarui schimb. Definitia ramane valabila si cand in scena intra moneda, ca mijloc general al schimbului. Astfel vorbim despre schimbul monetar, adica schimbul realizat prin intermediul banilor. In aceste conditii , preturile bunurilor se exprima in bani, iar pretul banilor se exprima in bunuri.

De exemplu, daca 1 kilogram mere se vinde cu 4 lei, spunem ca pretul merelor este 4 lei, iar pretul banilor (adica al unitatii monetare) este 1/4 kilograme mere. Astfel, pretul banilor este reprezentat de puterea de cumparare a banilor .

Asadar, puterea de cumparare a unitatii monetare constituie pretul sau valoarea de schimb a banilor. Ca atare, pretul banilor depinde intr-o relatie invers proportionala de preturile bunurilor: daca preturile bunurilor sunt mai mari, atunci fiecare unitate monetara "cumpara" o cantitate mai mica din aceste bunuri, ceea ce inseamna ca banii au o putere de cumparare sau o valoare mai scazuta, si invers.

In termeni aritmetici, determinarea puterii de cumparare a banilor se face conform relatiei PCB a 1/P, unde PCB este puterea de cumparare a banilor iar P este nivelul preturilor bunurilor sau Indicele Preturilor (bunurilor) de Consum (IPC).

Care este pretul creditului?

In acest punct al expunerii merita sa revenim la confuzia dintre pretul banilor si rata dobanzii si sa subliniem faptul ca rata dobanzii nu este pretul banilor, ci pretul creditului, adica acel pret care apare in cadrul unei relatii de imprumut. Altfel spus, intr-o economie in care oamenii nu economisesc si nu imprumuta capital financiar, nu ar aparea fenomenul de dobanda. Insa pretul banilor nu va inceta sa existe.

Creditul si pretul acestuia (dobanda) sunt fenomene ce reflecta preferintele de timp, ca fenomen natural al vietii umane. Pe piata creditului , participantii schimba bunuri diferite: creditorul ii ofera debitorului un bun prezent, pe cand debitorul ofera in perspectiva un bun viitor, adica acea suma de bani (creditul A dobanda) pentru care creditorul va trebui sa astepte perioada convenita pentru a putea fi utilizata din nou.

Cum fenomenul universal al preferintei de timp face intotdeauna un bun prezent mai valoros decat acelasi bun disponibil la un anumit moment in viitor , creditorul va trebui sa perceapa iar debitorul va fi dispus sa plateasca o prima pentru bunul prezent, asa cum elocvent explica Scoala Austriaca de Economie. Aceasta "prima" este dobanda, adica pretul schimbului de bunuri prezente cu bunuri viitoare.

De exemplu, sa presupunem ca, in cadrul unei relatii de imprumut, creditorul este dispus sa renunte acum la 100 lei doar daca va primi, peste un an, suma de 107 lei. De aici rezulta ca aceasta "prima" de 7 lei, asumata spre a fi platita de debitor si incasata de creditor, reprezinta pretul creditului, adica dobanda. Astfel, spunem ca rata dobanzii este 7% pentru scadenta de 1 an. Acelasi rationament este valabil si in cazul economisirii, cand banca "imprumuta" acele economii de la cei prevazatori, cei care doresc sa economiseasca pentru viitor o parte din veniturile lor curente.

Astfel, preferintele de timp explica fenomenul economic esential al economisirii, care sta la baza acumularii de capital si a investitiilor de dezvoltare in structura de productie a economiei. Acumularea de capital este un factor determinant al cresterii economice, cu multiple resorturi economice si sociale, precum si institutionale, data fiind influenta crescanda a politicilor publice in stimularea (adesea pe termen scurt) si erodarea (adesea pe termen lung) a stimulentelor necesare acumularii de capital.

Stabilitatea preturilor - obiectiv al bancilor centrale

In final, este important sa facem trimitere la obiectivul fundamental al Bancii Nationale a Romaniei, care vizeaza "asigurarea si mentinerea stabilitatii preturilor", asa cum apare acest obiectiv in textul Legii nr. 312/2004 privind Statutul BNR (primul alieat al art. 2).

In acest sens, atunci cand spunem ca BNR trebuie sa asigure "stabilitatea preturilor", aceasta nu inseamna ca BNR este gardianul a mii si mii de preturi, cum ar fi preturile fructelor sau legumelor, autoturismelor sau serviciilor care se vand si se cumpara in economie. Toate aceste preturi sunt incluse in calculul Indicelui Preturilor (bunurilor) de Consum, prin intermediul caruia putem determina puterea de cumparare a banilor.

Asadar, obiectivul bancii centrale poate fi definit in aceasta cheie a protejarii unui bun public esential - puterea de cumparare a banilor. Banca Centrala este implicata, prin instrumentele de care dispune, in ecuatia generala a preturilor din economie, deoarece preturile bunurilor si serviciilor sunt exprimate in bani, oficial in lei, iar BNR vegheaza asupra acestui "activ" special reprezentat de moneda nationala, aflata in gestiunea exclusiva a bancii centrale, potrivit legislatiei in vigoare.

De vreme ce preturile bunurilor reprezinta, de fapt, cealalta fateta a pretului banilor, rezulta ca, pentru a asigura stabilitatea pretului/valorii banilor, BNR trebuie sa asigure "stabilitatea preturilor" in economie. In plus, BNR reglementeaza si supravegheaza sistemul financiar-bancar, intrucat acesta mijloceste tranzactiile moderne si transmisia politicii monetare. Rezilienta la socuri si viabilitatea sistemului financiar-bancar sunt primordiale pentru mentinerea increderii publicului in moneda nationala.

In termeni generici, stabilitatea preturilor este efectul determinarilor cantitative dintre bani si bunuri, adica efectul raportului dinamic dintre cantitatea de bani si cantitatea de bunuri si servicii din economie. In aceasta ecuatie cantitativa, rata dobanzii de politica monetara, pe de o parte, si ratele dobanzilor din sistemul bancar, ca preturi ale creditelor/imprumuturilor, pe de alta parte, sunt doar instrumentele de recalibrare a raportului dintre bani si bunuri, pentru a tempera situatia inflationista in care "prea multi bani alearga dupa prea putine bunuri", asa cum scrie si la manual. Insa acesta este subiectul unei alte incursiuni de analiza si educatie financiara.

PS: De ce este importanta independenta bancilor centrale?

De vreme ce bancile centrale nu controleaza oferta de bunuri din economie, rezulta ca indeplinirea obiectivului de asigurare a stabilitatii preturilor trebuie sa decurga doar din "managementul" cantitatii de bani sau al masei monetare din economie. Dar aceasta nu reflecta doar operatiunile bancilor centrale si procesul de creatie monetara la care bancile comerciale participa decisiv, ci si masurile bugetare ale guvernelor!

Politicile publice care determina cresterea deficitelor bugetare contribuie, totodata, si la expansiunea masei monetare din economie, atat pe canalul veniturilor populatiei, cat si al sistemului financiar si de credit. In aceste conditii , rolul "operativ" al bancilor centrale este unul esential, de a tempera expansiunea monetara si de a absorbi lichiditate din piata.

Pentru indeplinirea obiectivelor cheie privind stabilitatea preturilor, bancile centrale trebuie sa actioneze uneori in contrapondere cu politicile bugetare excesive, mai ales atunci cand deficitele sunt lipsite de sustenabilitate. Daca acest lucru nu se intampla, consecinta este persistenta inflatiei inalte, caz in care bancile centrale ajung sa rateze obiectivele de stabilitate privind valoarea monedei nationale.

De aceea, independenta bancilor centrale este o conditie indispensabila pentru a beneficia pe termen lung de politici monetare sanatoase si monede stabile. In acest sens, educatia financiara a publicului si a mediului economic reprezinta un ingredient esential pentru calitatea politicilor publice si dezvoltarea sustenabila a tarii.