|
Accesează contul My Orange
În cadrul programului de național de construire a creșelor „Sfânta Ana”, finanțat din PNRR, Ministerul Dezvoltării a construit și inaugurat 113 creșe, creând 6.730 de locuri noi pentru antepreșcolari, anunță Ministerul Dezvoltării, joi.
03.09.2026, 11:31 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
"Crearea unei infrastructuri adecvate pentru tinerele familii, tinand cont de fenomenul constant de scadere a natalitatii in Romania, respectiv de migrarea populatiei tinere, atat din mediu rural catre mediul urban, cat si din tara catre strainatate, reprezinta o preocupare esentiala pentru Ministerul Dezvoltarii. De aceea investim in scaderea depopularii regiunilor rurale sau urbane mici si sprijinim tinerele familii", a declarat Cseke Attila, Ministerul Dezvoltarii. Cresele au fost construite in 105 unitati administrativ-teritoriale din 36 de judete. Valoarea totala noilor crese este de 1,8 miliarde de lei. Cele 113 crese au fost construite in baza unor proiecte tipizate, puse la dispozitia autoritatilor locale de catre Ministerul Dezvoltarii, astfel nefiind nevoie de un proiect separat pentru fiecare cresa in parte. Cresele sunt de dimensiuni mici, medii, dar si mari, care pot gazdui 40, 70 sau 110 copii. Potrivit ministerului, in toata tara au fost construite 63 de crese mici, 30 de crese medii, 18 crese mari. In Sectorul 6 din Bucuresti au fost construite, de asemenea, doua crese atipice. Una care poate gazdui 60 de copii, iar cealalta 70 de copii. Noile crese din toata tara cuprind sali de joaca, dormitoare, sali pentru festivitati, dar si spatii de joaca in aer liber. Cresele au si spalatorii proprii, dar si bucatarii, iar cei mici pot primi o masa calda. Cresele, de tip nZEB Cladirile au echipamente de ultima generatie, instalatie de efractie, control acces, supraveghere video. In ceea ce priveste eficienta energetica, cele 110 crese sunt cladiri de tip nZEB (near-Zero Energy Building), cu panouri solare si fotovoltaice, pentru energie electrica si apa calda. De asemenea, anvelopa cladirii este foarte bine izolata termic, cu usi si geamuri izolante. Programul national de construire a creselor continua, cu toate ca jalonul PNRR a fost indeplinit inca din 25 august, potrivit ministrului Dezvoltarii. Finantarea continuarii programului este asigurata cu bani din bugetul de stat. Locuinte eficiente energetic pentru tinerele familii In plus, Ministerul Dezvoltarii anunta si finantarea de locuinte eficiente energetic nZEB pentru tinerii specialisti din sanatate si invatamant. Acestea au fost realizate pe baza proiectelor tipizate puse la dispozitie de minister. Au fost realizate 1.960 de astfel de locuinte. "Complementar construirii creselor, Ministerul Dezvoltarii a finantat si construirea de locuinte nZEB plus pentru tineri si pentru specialistii din sanatate si invatamant. Locuintele nZEB au fost realizate in mare masura conform unui proiect tip, ca si in cazul construirii creselor, proiectul tip fiind pus la dispozitia beneficiarilor de Ministerul Dezvoltarii", a declarat Cseke Attila. In perioada urmatoare, echipa din cadrul Directiei Generale de Implementare a Planului National de Redresare si Rezilienta va verifica documentele incarcate de catre beneficiari, va transmite solicitari de clarificare unde este cazul si va elabora o centralizare a acestor lucrari finalizate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.