×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural: Trucuri cu coji de ceapă, sfeclă sau varză roșie

Cum se vopsesc ouăle de Paște natural: Trucuri cu coji de ceapă, sfeclă sau varză roșie

Deși vopselurile alimentare pentru ouă sunt destul de populare în rândul românilor, metodele naturale de a-ți vopsi ouăle de Paște le conferă o culoare subtilă, un aspect elegant. De asemenea, sunt mai sănătoase, cu ingrediente naturale, lipsite de chimicalele din comerț. Iată trei metode prin care putem vopsi ouăle natural.

10.04.2026, 11:18 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Printre cele mai eficiente metode, dar si, poate, cea mai des folosita de parinti si bunici, se afla vopsirea oualor cu coji de ceapa rosie. La tara, in perioada apropiata Pastilor, femeile pastreaza cojile de ceapa pentru a vopsi ouale in saptamana mare. Acestea ajung sa aiba o culoare de maro - roscat, pana la aramiu intens, in functie de cantitatea de coji folosite. Pentru aceasta reteta, ai nevoie de cateva maini de coji de ceapa rosie sau alba, insa ar fi mai potrivita rosie, o oala cu apa si cateva linguri de otet, dar si ouale. Daca nu aveti stranse din timp cojile de ceapa, acestea se pot gasi la magazin, pe fundul cosului cutiei cu ceapa. Se adauga apa la fiert, dar si cojile, timp de 15-30 minute. Se strecoara lichidul intr-un recipient diferit si se lasa sa se raceasca, pana ajunge la temperatura camerei. [embed]https://www.youtube.com/watch?v=vtP_t1ZsXPc&t=242s[/embed] Cat timp lichidul se raceste, spalam ouale cu apa, fara detergent, apoi punem otet intr-o farfurioara si inmuiem fiecare ou timp de 30 de secunde, apoi il scoatem si il stergem cu o carpa. Pana il stergem pe acesta, punem altul la inmuiat. Aceasta operatiune este importanta, pentru ca ajuta la degresarea cojii. Face coaja oului mai putin poroasa, iar pigmentii naturali patrund mai bine. De asemenea, actioneaza ca un "fixativ" pentru culoare. Dupa ce am degresat ouale, acestea le punem intr-o craticioara si adaugam peste ele apa colorata racita. Este important ca aceasta sa fie la temperatura camerei, pentru ca ouale sa nu se sparga. Din momentul in care vopseaua da in clocot, ouale se mai lasa la fiert in jur de 8-10 minute. Le scoatem apoi cu o spatula. Pentru ca ouale stralucitoare, batranii obisnuiau sa unga coaja acestora cu o bucata de slanina. Cu toate acestea, se poate folosi si o carpa cu ulei. Oua vopsite cu varza rosie [embed]https://www.youtube.com/watch?v=d6RDdcwzqOM[/embed] O alta metoda inedita de a vopsi ouale este cu varza rosie. Varza rosie le va conferi oualor o culoare ceva mai aramie. Pentru aceasta aveti nevoie de o varza rosie de 1,5 kilograme. O taiem bucati, o punem la fiert intr-o oala cu 2 litri de apa si o lasam sa fiarba 50 de minute la foc mediu. Adaugam si 2-3 linguri de otet. Ulterior, putem adauga ouale si sa le lasam la fiert in jur de 10 minute. Ele se scot apoi pe o farfurie si le putem unge cu ulei, daca vrem ca acestea sa aiba un luciu. Ouale vopsite cu sfecla [embed]https://www.youtube.com/watch?v=rAtpd5X4AJA[/embed] Aceasta metoda le va oferi oualor o culoare ceva mai rosiatica, decat in cazul cepei sau a varzei rosii. Intai vom pregati ouale, pe care le lasam la inmuiat 5-10 minute in apa cu otet. Ulterior le scoatem si le stergem bine cu o carpa sau un buretel de vase. Avem nevoie de o jumatate de kilogram de sfecla, pe care o curatam si o taiem in bucati mai mari si 4-5 linguri de otet, pe care il vom turna direct peste sfecla. Punem ouale in cratita peste sfecla, iar peste ele turnam apa. Le lasam la fiert timp de 10 minute si vom observa ca acestea incep sa prinda culoare. Pentru a le verifica daca sunt suficient de fierte, putem sa luam un ou, il punem pe masa si il invartim. Daca oul se invarte repede, inseamna ca este fiert. Este indicat sa lasam ouale in apa cu sfecla timp de 2-3 ore, sau pana se raceste apa. Scoatem apoi ouale pe o farfurie, le lasam la racit si la final, le putem unge cu o un servetel sau cu un prosop cu putin ulei. Cum aplicam modele pe oua? Pentru ca ouale sa fie mai frumoase, inainte sa le putem la fiert, putem "lipi" pe ele frunze de diferite modele. Le vom fixa pe coaja oului cu putina apa, ca sa stea lipite. Ulterior, vom inveli ouale intr-o bucata de ciorap de dama, lycra, pe care il putem lega cu ata, in asa fel incat sa fie strans pe ou, iar modelul frunzei sa ramana fix. Putem apoi ouale la fiert folosind oricare dintre metodele de mai sus, iar dupa ce le scoatem, indepartam ciorapul, dar si frunzele, iar ouale vor avea modele mai deosebite.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare