|
Accesează contul My Orange
11.06.2026, 08:57 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit sefului Politiei Nationale a Ucrainei, Ivan Vihivski, Rusia recruteaza tinere pentru atacuri impotriva militarilor ucraineni, inclusiv fete minore, folosind aplicatii de dating, retele sociale si platforme de mesagerie precum Telegram, scrie Kyiv Post. Oficialul a declarat ca de la inceputul anului 2026 au fost documentate sase cazuri de asasinate la comanda sau tentative de asasinat asupra unor militari ucraineni. Unul dintre aceste comploturi a fost dejucat inainte de a fi pus in aplicare. Potrivit autoritatilor, recrutorii rusi promit sume de bani atractive si oportunitati de castig rapid persoanelor vulnerabile, in special tinerilor, pe care ii transforma ulterior in instrumente pentru operatiuni de sabotaj si spionaj. Rusia recruteaza tinere pentru atacuri impotriva militarilor ucraineni folosind metode de manipulare online Anchetatorii sustin ca persoanele recrutate sunt instruite sa stabileasca relatii apropiate cu militari ucraineni prin intermediul platformelor online. Dupa castigarea increderii acestora, recrutii ar primi instructiuni pentru administrarea de substante toxice in bauturi sau pentru colectarea de informatii sensibile. Potrivit lui Ivan Vihivski, coordonatorii rusi finanteaza inclusiv inchirierea de apartamente, achizitionarea de alcool si alte cheltuieli necesare pentru desfasurarea operatiunilor. In unele cazuri, recrutilor li s-ar fi indicat inclusiv surse de procurare a substantelor narcotice sau toxice. "In realitate, vorbim despre crime premeditate organizate de serviciile speciale ale statului agresor prin intermediul unor cetateni ucraineni", a declarat seful Politiei Nationale. Cazul adolescentei de 17 ani din Berdiciv Unul dintre cele mai cunoscute cazuri investigate de autoritati a avut loc in regiunea Jitomir. O adolescenta de 17 ani din Berdiciv a fost arestata pe 5 iunie, fiind suspectata ca a otravit mortal un militar ucrainean la instructiunile unui coordonator rus. Conform Serviciului de Securitate al Ucrainei (SBU), tanara ar fi fost recrutata prin intermediul unor canale Telegram dedicate ofertelor de "castig rapid". Dupa implicarea in activitati de curierat si distributie de droguri, aceasta ar fi primit sarcina de a intra in contact cu militari ucraineni. Anchetatorii sustin ca victima, un militar in varsta de 27 de ani, a murit dupa ce i-a fost administrata o substanta toxica intr-o bautura. Suspecta este cercetata pentru omor cu premeditare si ar putea fi acuzata inclusiv de inalta tradare in perioada legii martiale. Fenomenul ingrijoreaza autoritatile Potrivit informatiilor publicate de Financial Times, 21% dintre persoanele retinute in Ucraina pentru colaborare cu Rusia in anul 2025 au fost adolescenti. Oficialii serviciilor de informatii sustin ca recrutarea se realizeaza prin Telegram, TikTok, Discord, Facebook si chiar prin jocuri online. Initial, tinerii sunt atrasi cu promisiunea unor recompense financiare pentru activitati aparent minore, precum distribuirea de materiale de propaganda sau colectarea de informatii. Ulterior, unii dintre acestia sunt implicati in operatiuni de sabotaj, spionaj si atacuri impotriva militarilor. Autoritatile ucrainene le recomanda militarilor sa manifeste prudenta in relatiile dezvoltate online si avertizeaza ca persoanele care colaboreaza cu serviciile de informatii ruse vor raspunde penal conform legislatiei in vigoare.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.