×

Accesează
contul existent

Economic

Cum va prelua statul datoriile companiilor de stat strategice

Cum va prelua statul datoriile companiilor de stat strategice

Guvernul a adoptat joi două ordonanțe de urgență - una care stabilește mecanismul prin care statul va prelua datoriile restante ale unor companii de stat considerate strategice și alta care vizează reorganizarea instituției care va gestiona această atribuție.

16.04.2026, 13:50 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Este "foarte important ca pe viitor statul roman sa-si poata urmari cu mai multa atentie si mai multa eficienta interesele strategice", a declarat purtatorul de cuvant al Executivului, Ioana Dogioiu, la finalul sedintei. Datoriile vizate: taxe, impozite si alte obligatii bugetare Preluarea nu se face automat, ci prin hotarari de Guvern, in functie de situatia fiecarei companii. Masura se va aplica societatilor cu capital majoritar sau integral de stat, declarate de interes strategic. Unul dintre actele normative vizeaza creantele bugetare aflate in administrarea Agentiei Nationale de Administrare Fiscala (ANAF) sau a altor institutii publice - taxe, impozite, contributii, amenzi si alte venituri ale bugetului general consolidat, inclusiv penalitati si dobanzi. "Este vorba de creante bugetare, adica impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri ale bugetului general consolidat, inclusiv accesoriile acestora, precum si alte creante aflate in administrarea institutiilor statului sau a institutiilor de credit cu capital majoritar sau integral de stat", a explicat Ioana Dogioiu. Preluarea acestor obligatii va fi realizata de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului (AAAS), institutie care le va gestiona centralizat. AAAS intra in reorganizare Cea de-a doua ordonanta adoptata de Guvern prevede reorganizarea Autoritatii pentru Administrarea Activelor Statului, astfel incat aceasta sa poata prelua si administra noile atributii. "Pentru ca aceasta autoritate sa poata indeplini noua misiune, a fost necesara o ordonanta de urgenta pentru reorganizare", a declarat Ioana Dogioiu. In Romania exista peste 1.500 de companii de stat, iar multe dintre ele inregistreaza pierderi istorice estimate la aproximativ 14 miliarde de lei.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare