![]() |
22.12.2025, 11:18 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Invitat duminica in cadrul unei emisiuni de la TVR Info, ministrul Educatiei a afirmat ca a vorbit cu Ilie Bolojan in privinta deblocarii posturilor pentru concursul national de Titularizare 2026. Intrebat daca acest concurs va avea loc anul viitor, Daniel David a spus ca premierul intelege ce inseamna Titularizarea pentru educatie. "Este o discutie pe care am avut-o cu premierul pentru deblocarea posturilor in educatie si mi-a spus ca la inceput de an avem aceasta discutie, fiindca intelege ce inseamna Titularizarea pentru educatie", a spus Daniel David, potrivit Edupedu. "Este absolut necesar sa fie deblocat", a mai spus ministrul. In prezent, concursul de titularizare din 2026 este blocat de legea 141/2025, care suspenda ocuparea posturilor vacante in sectorul public pana la data de 31 decembrie 2026. In domeniul educatiei, legea are efecte asupra titularizarii, concursurilor pentru functii auxiliare (consilieri, secretari, bibliotecari, administratori). Concursul de Titularizare este examenul de angajare pe o perioada nedeterminata intr-o scoala. Pentru a se titulariza, profesorii trebuie sa obtina minimum nota 7 atat la examenul scris, cat si la inspectia la clasa in profilul postului. In cazul in care profesorii vor sa devina suplinitori - adica sa se angajeze pe perioada determinata - candidatii trebuie sa obtina minimum nota 5 atat la proba scrisa, cat si la inspectie.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.