|
26.03.2026, 17:41 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Carabinierii italieni au anuntat joi descoperirea unui adevarat terariu clandestin intr-un imobil rezidential din sudul Italiei, unde erau tinute ilegal zeci de reptile exotice, unele dintre ele extrem de periculoase. Potrivit Le Figaro, animalele erau ascunse "in spatele unui perete fals, intr-un bloc de locuinte", intr-un spatiu semi-ingropat transformat special pentru a le adaposti. Terariu ascuns Carabinierii au precizat ca este vorba despre "un terariu clandestin de animale exotice si periculoase", organizat intr-un spatiu improvizat, fara autorizatii. Printre animalele descoperite se numara mai multe anaconde, pitoni, boa si chiar un caiman, toate detinute ilegal. Concret, autoritatile au confiscat doua anaconde verzi de aproximativ 5 metri lungime si circa 60 de kilograme fiecare, dar si alte specii rare. Au mai fost gasite "un caiman cu ochelari de peste 1,5 metri, un varan de apa de aproximativ 1,5 metri", precum si "patru pitoni birmanezi de circa 3 metri si patru boa constrictor de 2-3 metri". De asemenea, in terariu se aflau o anaconda galbena si un anaconda boliviana, specii rare de serpi uriasi din America de Sud. Pericol pentru oameni Autoritatile au atras atentia ca aceste animale nu sunt doar exotice, ci si extrem de periculoase. Caimanul, inrudit cu crocodilii si aligatorii, este descris drept "un pradator salbatic cu falci extrem de puternice", iar comportamentul sau "poate fi imprevizibil si agresiv", ceea ce face ca prezenta lui intr-un spatiu locuit sa reprezinte un risc real. In acelasi timp, "pitonii si boa de mari dimensiuni, prin capacitatea lor de constrictie, pot deveni extrem de periculosi". Specii protejate O parte dintre animale apartin unor specii protejate la nivel international. Carabinierii au precizat ca acestea sunt incluse in Conventia de la Washington, acordul international care reglementeaza comertul cu specii pe cale de disparitie. Conventia impune restrictii stricte pentru capturarea, detinerea si vanzarea acestora, tocmai pentru a preveni disparitia lor din mediul natural. Proprietarul, de negasit Animalele erau detinute de "un individ multirecidivist, in prezent de negasit", au transmis autoritatile italiene, care continua ancheta. Toate exemplarele au fost confiscate si urmeaza sa fie relocate in centre specializate.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.