×

Accesează contul My Orange

Externe

Donald Trump și-a ales succesorul pentru alegerile din 2028: Trebuie să îl alegem pe J.D. Vance

Donald Trump și-a ales succesorul pentru alegerile din 2028: Trebuie să îl alegem pe J.D. Vance

06.08.2026, 18:28 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Donald Trump le-a spus unor donatori, in cadrul unei intalniri la Casa Alba ca "la finalul zilei, trebuie sa il alegem pe J.D.", referindu-se la vicepresedintele J.D. Vance si la alegerile prezidentiale din 2028, potrivit surselor citate de The Washington Post. Oscilatii intre J.D. Vance si Marco Rubio In cursul ultimului an, liderul de la Casa Alba a afirmat in repetate randuri ca cei doi ar putea forma chiar un tandem electoral, evitand insa sa spuna pe cine prefera pentru candidatura la Casa Alba. Cu toate ca donatorilor le-a sugerat ca optiunea Vance este potrivita, liderul de la Casa Alba a continuat sa le ceara colaboratorilor opinii despre Vance si Rubio. Potrivit unui oficial de la Casa Alba, presedintele i-a intrebat pe membrii echipei sale despre cei doi in timpul unui zbor cu elicopterul prezidential. Un apropiat al presedintelui sustine ca Trump s-ar fi hotarat in privat ca J.D. Vance sa devina succesorul sau in Partidul Republican, insa considera ca este prea devreme pentru a lansa anuntul in spatiul public. Cu toate acestea, mai multi consilieri ai presedintelui afirma ca Trump nu a luat inca o decizie finala si avertizeaza ca acesta isi schimba frecvent opiniile in functie de interlocutor. Potrivit acestora, presedintele ar putea amana orice sustinere oficiala pentru a nu-si diminua propria autoritate si relevanta politica spre finalul mandatului. Parcursul lui Vance si obstacolele lui Rubio JD Vance nu si-a anuntat intentia de a candida la alegerile din 2028, iar intr-un interviu, acesta a declarat ca va discuta aceasta posibilitate impreuna cu sotia sa dupa alegerile intermediare. Totodata, vicepresedintele a afirmat in mai multe randuri ca este concentrat asupra actualului mandat si ca are o relatie buna cu Marco Rubio. J.D. Vance se bucura de sprijinul comunitatii "Make America Great Again", dar de la preluarea mandatului, si-a consolidat relatiile cu principalii donatori republicani. De asemenea, implicarea in negocierile privind armistitiul dintre Israel si Iran l-a "impresionat" pe Trump. Rubio ocupa functiile de secretar de stat si consilier pentru securitate nationala al presedintelui, functii ce implica restrictii legale privind implicarea in campanii electorale.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare