|
Accesează
contul existent
Reprezentanții comunității de etnici români din regiunea Odesa, Ucraina, îi cer ministrului de Externe Oana Țoiu să nu îl schimbe pe consulul Claudiu Tătaru, după ce a fost numit în funcție Doru Liciu. Acesta din urmă a fost, anterior, consul în Toronto, Canada.
06.05.2026, 12:16 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Reprezentantii comunitatii de etnici romani din regiunea Odesa i-au scrie Oanei Toiu pentru a-i impartasi "preocuparea profunda" cauzata de decizia privind numirea unui nou Consul General al Romaniei la Odesa, respectiv a lui Doru Liciu. Acestia ii cer lui Toiu sa precizeze daca exista o pozitie oficiala a autoritatilor canadiene cu privire la modul in care Doru Liciu a parasit postul de consul in Toronto. "Intelegem pe deplin caracterul legal al acestei decizii, temeiul sau administrativ si prerogativele institutionale ale statului roman in materia numirilor diplomatice. Demersul nostru nu urmareste contestarea acestor atributii, ci exprimarea unei realitati resimtite la nivelul comunitatii romanesti din regiune, intr-un moment deosebit de sensibil. Contextul actual, marcat de provocari de securitate si de presiuni asupra identitatii culturale si lingvistice, confera o importanta sporita mentinerii unui dialog autentic, constant si eficient intre statul roman si comunitatile sale din afara granitelor. In acest sens, apreciem ca orice decizie privind reprezentarea diplomatica intr-o regiune complexa precum sudul Ucrainei ar putea beneficia de o consultare mai ampla a comunitatii romanesti locale, profund conectata la realitatile din teren. Totodata, consideram ca aceasta decizie intervine intr-un context aparte pentru relatiile consulare romano-ucrainene, in conditiile in care activitatea consulatului a fost suspendata in februarie 2022, ca urmare a agresiunii militare declansate de Federatia Rusa impotriva Ucrainei. Reluarea activitatii in toamna anului 2025, chiar si in regim limitat, a reprezentat pentru comunitatea noastra un semnal incurajator de sprijin si revenire la normalitate. In acest cadru, dorim sa evidentiem in mod deosebit aprecierea de care se bucura, in randul comunitatii romanesti din regiunea Odesa, activitatea Excelentei Sale, domnul Claudiu Tataru, consul general interimar al Romaniei la Odesa", transmit etnicii romani din regiunea Odesa. Etnicii romani s-au simtit mai bine alaturi de Tataru EI spun ca Tataru a demonstrat profesionalism, echilibru si o remarcabila capacitate de adaptare, asigurand continuitatea serviciilor consulare si mentinand un dialog constant si constructiv cu membrii comunitatii. De asemenea, potrivit scrisorii, relatia dintre comunitatea romaneasca si reprezentanta consulara a cunoscut "o evolutie semnificativa". "In conditii limitate, intr-un cadru adesea itinerant si fara sprijinul unei structuri complete, am resimtit, poate pentru prima data dupa mult timp, o apropiere reala fata de institutiile statului roman. Contactul cu reprezentantul consular a devenit direct, deschis si adaptat realitatilor din teren. Nu a fost vorba doar despre furnizarea de servicii, ci despre construirea unui sentiment de incredere si apartenenta - acela ca nu suntem singuri si ca exista o legatura vie si autentica cu Romania. Intr-un context dificil, marcat de incertitudine si presiuni de securitate, aceasta evolutie a avut o importanta deosebita pentru comunitatea noastra. In acest sens, schimbarea intervenita in prezent este perceputa nu ca o simpla rotatie institutionala, ci ca o posibila intrerupere a unui proces de consolidare aflat inca in desfasurare. Nu punem in discutie persoana nou numita si nu anticipam in mod negativ activitatea acesteia. Ingrijorarea noastra vizeaza faptul ca o relatie construita in timp, prin prezenta si incredere, presupune un proces de continuitate dificil de reconstituit in absenta unei tranzitii consolidate. Pentru comunitatea noastra, prioritatea fireasca ar fi fost consolidarea progreselor realizate, prin intarirea cadrului institutional si redeschiderea deplina a Consulatului General, mai degraba decat o schimbare de conducere intr-un moment atat de sensibil", se mai arata in scrisoare. In acest context, reprezentantii comunitatii de romani din Odesa o roaga pe Oana Toiu sa aiba in vedere aceste realitati in evaluarea impactului deciziei sale asupra comunitatii romanesti din regiunea Odesa. "Consideram ca mentinerea continuitatii si orientarea eforturilor catre consolidarea activitatii consulare ar raspunde intr-o masura mai adecvata nevoilor actuale", se mai arata in scrisoare. Ministerul Afacerilor Externe a anuntat in 29 aprilie numirea unei noi conduceri a Consulatului General al Romaniei la Odesa, in Ucraina, dupa o perioada de aproape sase ani in care activitatea oficiului consular a fost coordonata de un gerant interimar. Doru Liciu a fost numit consul general al Romaniei la Odesa. Anterior, Doru Liciu a ocupat functia de insarcinat cu afaceri ad interim la Ambasada Romaniei in Turcia. El a intrat in Ministerul Afacerilor Externe in 2007 si a fost consul al Romaniei la Toronto in perioada 2008-2017. Ulterior, a detinut functia de sef serviciu in cadrul Unitatii Arhivelor Diplomatice din MAE.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.