Cultura si divertisment

Un asemenea test, organizat in 1985 pentru trei ofiteri din Bucuresti, ofera o imagine asupra metodelor considerate necesare pentru controlarea persoanelor care doreau sa ajunga in Occident. Trei ofiteri, pusi sa rezolve un caz fictiv Documentele publicate de Consiliul National pentru Studierea Arhivelor Securitatii (CNSAS) prezinta o "lucrare practica" sustinuta in 1985 de trei ofiteri ai Securitatii Municipiului Bucuresti. Scenariul de examen pornea de la cazul fictiv al unui cetatean roman a carui sotie ramasese ilegal in Statele Unite. Barbatul solicita sa se stabileasca definitiv in strainatate impreuna cu copilul, insa primise aviz negativ si exista posibilitatea sa incerce sa paraseasca Romania clandestin. Ofiterilor li se cerea, practic, sa stabileasca masurile prin care Securitatea ar fi putut impiedica plecarea ilegala si eventualele actiuni de protest ale persoanei supravegheate. Cei examinati erau locotenent-colonelul Vintila Nicolae, maiorul Preda Vasile si locotenentul Danila Ovidiu, toti din Serviciul 120 al Securitatii Municipiului Bucuresti. Examinator era capitanul Creta Stana, seful serviciului. Interceptarea telefoanelor si a scrisorilor, filaj si informatori Raspunsul dat de Vintila Nicolae arata amploarea masurilor pe care un ofiter le putea lua in calcul intr-o asemenea situatie. Prima propunere era deschiderea unui dosar de urmarire informativa, daca persoana vizata nu se afla deja intr-o asemenea forma de evidenta. Ofiterul propunea apoi verificarea relatiilor cetateanului, inclusiv a unei femei care calatorea frecvent in Statele Unite. Aceasta urma sa fie studiata in vederea recrutarii si utilizarii sale pentru obtinerea de informatii. Planul includea si interceptarea convorbirilor, investigatii, filaj in anumite momente considerate importante si interceptarea corespondentei atat a persoanei urmarite, cat si a uneia dintre legaturile sale. Mai mult, locotenent-colonelul propunea efectuarea unei perchezitii domiciliare. Examinatorul a pus insa sub semnul intrebarii necesitatea acesteia, notand pe marginea lucrarii: "pt. ce?". Fotografia urma sa ajunga la Pasapoarte Masurile propuse nu se limitau la supravegherea din interiorul tarii. Ofiterul considera ca persoanele din anturajul celui urmarit care paraseau Romania trebuiau controlate mai atent la frontiera. Fotografia si datele barbatului trebuiau, de asemenea, trimise structurii de Pasapoarte, astfel incat autoritatile sa cunoasca suspiciunea ca acesta ar putea incerca sa fuga din tara. In document apar acronime pentru mai multe metode specifice aparatului represiv: interceptarea convorbirilor telefonice interne si internationale, interceptarea corespondentei si folosirea tehnicii operative. Cazul fictiv arata astfel ca intentia unui cetatean de a parasi Romania putea fi tratata nu doar administrativ, prin refuzarea plecarii, ci si ca o problema operativa care putea declansa supravegherea persoanei si a anturajului sau. Organizatiile pentru drepturile omului, in ecuatia "dusmanilor" Un detaliu relevant pentru doctrina Securitatii apare chiar in descrierea situatiei operative. Sotia cetateanului fictiv, ramasa in Statele Unite, ar fi apelat la organizatii pentru drepturile omului si la alte organisme internationale pentru a obtine plecarea familiei. Contactarea unor asemenea organizatii era tratata in contextul unor posibile actiuni ostile regimului. Documentele ilustreaza astfel contradictia dintre drepturile individuale si perspectiva aparatului represiv al statului comunist, pentru care incercarile de a obtine sprijin international puteau deveni elemente relevante intr-o operatiune de supraveghere. Examinatorul nu a fost impresionat: doua note de 5 Unul dintre aspectele neobisnuite ale documentelor este chiar modul in care ofiterii erau evaluati. Vintila Nicolae a primit nota 5. Examinatorul a criticat inclusiv propunerea acestuia ca persoana urmarita sa fie contactata de Securitate pentru a fi temporizata si, eventual, folosita de o unitate a aparatului. Pe lucrare apare observatia: "O asemenea masura denota o neintelegere a gravitatii cazului!". Tot nota 5 a primit si maiorul Preda Vasile. In cazul sau, evaluatorul a lasat o alta remarca transanta privind calitatea analizei: "A aprecia situatia operativa nu inseamna a povesti cazul". Cel mai bun rezultat dintre cei trei l-a obtinut ofiterul cu gradul cel mai mic, locotenentul Danila Ovidiu, care a primit nota 7. Documentele arata ca pregatirea profesionala a cadrelor Securitatii includea testarea periodica prin lucrari scrise si exercitii practice. Dincolo de caracterul aproape scolar al examenului si de notele acordate, continutul testului ofera insa o imagine concreta asupra mecanismelor prin care aparatul represiv comunist era pregatit sa supravegheze cetatenii, sa le controleze comunicatiile si sa impiedice actiunile considerate ostile regimului.