|
Accesează contul My Orange
18.06.2026, 21:24 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat joi ca exista o "fereastra de oportunitate" pentru Ucraina, dupa reuniunea Grupului de contact pentru apararea Ucrainei (UDCG), desfasurata la Bruxelles. Potrivit Ukrinform, noile angajamente de asistenta militara asumate de statele participante ar putea ajuta la cresterea presiunii asupra Rusiei si la relansarea negocierilor pentru incheierea razboiului. "Fereastra de oportunitate - cred ca aceasta este tema cheie a zilei de astazi. Un sprijin mai puternic, axat pe prioritatile Ucrainei, va contribui la cresterea presiunii asupra Rusiei si va ajuta, speram, ca aceasta sa vina la masa negocierilor si sa se angajeze in sfarsit in niste negocieri constructive. Astfel, acest razboi teribil va lua sfarsit", a declarat Mark Rutte. Secretarul general al NATO a anuntat si noi angajamente financiare importante pentru Ucraina. Germania, Tarile de Jos, Letonia, Norvegia, Lituania, Danemarca, Luxemburg, Croatia, Suedia si Islanda au decis sa contribuie cu sute de milioane de dolari la programul PURL, destinat achizitionarii de echipamente militare fabricate in Statele Unite pentru armata ucraineana. "Deci, este vorba de o treime din Alianta. La care se adauga contributia importanta a partenerului nostru, Australia", a spus Rutte. Seful NATO a vorbit si despre sprijinul oferit de mai multe state aliate. El a multumit Regatului Unit pentru furnizarea de drone catre Ucraina, Spaniei pentru sistemele de aparare aeriana, Germaniei si Tarilor de Jos pentru livrarile de drone, dar si Canadei pentru vehiculele militare trimise Kievului. Totodata, Mark Rutte a spus ca au fost multe contributii la initiativa privind munitia coordonata de Cehia, care sprijina capacitatile de artilerie cu raza lunga de actiune ale Ucrainei. Reuniunea Grupului de contact pentru apararea Ucrainei a avut loc in paralel cu intalnirea ministrilor apararii din statele NATO, la Bruxelles. La deschiderea reuniunii, secretarul britanic al apararii, Dan Jarvis, a anuntat un nou pachet militar pentru Ucraina. Marea Britanie va furniza tarii 150.000 de drone fabricate in Ucraina, peste 350 de rachete de aparare aeriana si sisteme radar. Pachetul are o valoare de 752 de milioane de lire sterline. El va fi livrat pana la sfarsitul anului si va fi finantat prin vanzarea bunurilor rusesti confiscate, in cadrul programului de imprumut ERA.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.