![]() |
15.09.2025, 21:05 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Potrivit publicatiei finlandeze Yle, citata de European Pravda, in cadrul discursului sau de deschidere al Cursurilor de Aparare Nationala - o initiativa finlandeza menita sa educe cu privire la politicile de Securitate - Generalul Janne Jaakkola a precizat ca exercitiile militare comune dintre Rusia si Belarus au loc pe fondul unei relatii tensionate. "Rusia duce un razboi agresiv in Ucraina si incearca sa destabilizeze si tarile occidentale - saptamana trecuta, drone rusesti au incalcat spatiul aerian al Poloniei si Romaniei", a declarat Comandantul Fortelor de Aparare ale Finlandei. Jaakkola a precizat ca desfasurarea exercitiilor militare comune este importanta pentru Rusia, pentru ca demonstreaza ca da dovada de scopuri, dar si resurse. "Razboiul din Ucraina nu este o operatiune strategica de amploare. Rusia dispune de resurse si pentru alte obiective", a precizat generalul. Ultimele exercitii militare comune dintre Rusia si Belarus au avut loc in urma cu patru ani. "Ne amintim foarte bine cum exercitiile Zapad-21 au fost folosite ca baza pentru pregatirea razboiului din Ucraina: dupa incheierea manevrelor, unitatile au ramas pe terenurile de antrenament", a declarat Comandantul Fortelor de Aparare ale Finlandei. Oficialul a subliniat ca exercitiile rusesti pot fi insotite de "rasturnari de situatie neasteptate". Exercitiile Zapad-2025 au inceput vineri. Potrivit Ministerului rus al Apararii, manevrele se desfasoara pe teritoriul Rusiei si al Belarusului, dar si in Marea Baltica si Marea Barents, in perioada 12-16 septembrie. Polonia a inchis complet granita cu Belarus in seara zilei de 11 septembrie din cauza exercitiilor Zapad-2025, o decizie luata chiar inainte de incursiunea dronelor rusesti in spatiul aerian polonez.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.