×

Accesează contul My Orange

Externe

Fostul vicepremier britanic: Brexit a fost „un pumn în față” pentru Marea Britanie

Fostul vicepremier britanic: Brexit a fost „un pumn în față” pentru Marea Britanie

La zece ani de la referendumul privind ieșirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, fostul vicepremier Nick Clegg susține că Brexitul a făcut țara „mai săracă, mai slabă, mai puțin sigură și mai puțin suverană”. El spune că majoritatea britanicilor consideră acum că decizia din 2016 a fost o greșeală.

10.07.2026, 12:26 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Fostul vicepremier britanic compara efectele Brexitului cu un "stop cardiac economic masiv" si spune ca Regatul Unit si-a provocat singur dificultatile prin iesirea din Uniunea Europeana. "Nicio alta tara nu si-a aplicat un pumn in fata atat de puternic precum am facut-o noi in ultimii 10-20 de ani", a declarat Clegg intr-un interviu pentru The Independent. El sustine ca promisiunile sustinatorilor Brexitului privind recastigarea controlului asupra destinului Marii Britanii s-au dovedit false. "Suntem mai saraci, mai slabi, mai putin siguri si - iata marea ironie - mai putin suverani. Aceasta este tragedia acelor minciuni potrivit carora urma sa ne recapatam controlul. De fapt, ultimul deceniu ne-a lasat cu mai putin control asupra propriului destin", a afirmat fostul vicepremier. "Majoritatea britanicilor stiu ca Brexitul a fost o greseala" Politicianul britanic a explicat ca perceptia publica asupra Brexitului s-a schimbat semnificativ in ultimii ani. "Marea majoritate a britanicilor stiu ca Brexitul a fost o greseala. Marea majoritate a tinerilor sunt convinsi de acest lucru si vor ca Marea Britanie sa fie din nou conectata la continentul european", a spus el. Fostul lider liberal-democrat sustine ca rezultatul referendumului din 2016, castigat cu 52% la 48%, nu reprezenta un mandat pentru un Brexit radical, deoarece societatea britanica era profund divizata la acel moment. Clegg: "Nu este inteligent sa fii singur in lumea de astazi" Iesirea din UE a afectat economia britanica, afirma Clegg. Potrivit acestuia, avertismentele privind efectele economice ale Brexitului, catalogate in campania din 2016 de sustinatorii iesirii din UE drept "Project Fear" - o campanie de alarmare a alegatorilor - s-au adeverit. Fostul vicepremier estimeaza ca Brexitul a redus produsul intern brut al Marii Britanii cu aproximativ 6-8%, contribuind la slabirea economiei britanice. Clegg a mai avertizat ca schimbarile din politica externa a Statelor Unite fac si mai importanta apropierea de Europa: "Nu ne mai putem baza pe aliatul nostru traditional, Statele Unite. Suntem singuri. Daca cineva crede ca este inteligent sa fii singur in lumea de astazi, se insala". In acelasi timp, Clegg a recunoscut ca o eventuala revenire a Marii Britanii in Uniunea Europeana nu va fi usoara, deoarece statele membre privesc cu reticenta schimbarile repetate de pozitie ale Londrei in relatia cu blocul comunitar.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare