×

Accesează
contul existent

Cultura si divertisment

FOTOREPORTAJ. Bicicletele – din fabrică, la iubitorii sportului. Cum se produc la Timișoara...

FOTOREPORTAJ. Bicicletele – din fabrică, la iubitorii sportului. Cum se produc la Timișoara îndrăgitele vehicule pe două roți

31.03.2026, 07:03 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Fabrica de biciclete "Sport Mechanical Workshop" (SMW), situata la Timisoara, acopera mai mult de jumatate din productia nationala de biciclete din cadrul magazinelor Decathlon din Romania. O parte dintre acestea ajung si in magazinele din Europa. Aici sunt asamblate zilnic peste 4.500 de biciclete. Dintre componente, majoritar sunt produse in Romania, altele sunt importate din tarile vecine, precum Serbia sau Bulgaria. De asemenea, alte componente sunt importate din Italia ori din Asia. La fabrica SMW din Timisoara, care este partener Decathlon, sunt asamblate "familii de biciclete", de la cele pentru copii pana la cele pentru adulti - de la cele pentru sosea, pana la cele "high-end", dar si electrice sau hibrid. Bazele productiei de la Timisoara au fost puse in 2016, cand fabrica functiona inca intr-o locatie inchiriata. Pe atunci se asamblau doar rotile si corpul bicicletei. Ulterior, fondatorii au deschis o noua unitate in anul 2022. Atunci, activitatea fabricii a fost diversificata, fiind adaugate procese precum fabricarea jantelor, vopsirea bicicletelor, dar si depozitarea produselor chimice. Fabrica SMW de la Timisoara include un numar de 565 de angajati, care lucreaza in doua schimburi. Dintre toti angajatii, aproape jumatate sunt femei, atat tinere, cat si doamne, care lucreaza pe diferite linii de asamblare a bicicletelor. Acestea, de regula, realizeaza sarcini care necesita mai multa migala, precum asamblarea spitelor pe butucul rotii de la bicicleta. Bineinteles, cei mai multi dintre angajati sunt, totusi, barbatii. Cei mai multi dintre angajati sunt romani, dar in fabrica se regasesc si angajati straini, care lucreaza pe contract determinat. Etapele fabricarii unei biciclete Fiecare componenta a unei biciclete, de la pedale, pana la jante, anvelope, spite, ghidon sau cadru vine ambalata in depozit. Fiecare dintre acestea sunt asamblate pe rand, de angajatii fabricii, care lucreaza folosindu-se de roboti industriali. Fiecare surub este strans de cineva, fiecare componenta, indiferent cat de dimensiune, este asamblata de angajatii fabricii. Totul incepe in depozit, acolo unde sunt aduse partile componente sunt aduse in camioane si ulterior despachetate. Intr-o alta linie de productie sunt realizate jantele. La urmatoarea linie de productie, pe butucul rotilor sunt montate spitele, aceasta sarcina fiind una dintre cele care necesita migala. Angajatele care se ocupa cu aceasta sarcina monteaza individual fiecare spita, cu rapiditate. In urmatoarea etapa, spitele sunt preinsurubate de janta, cu ajutorul unui robot industrial care este controlat de angajat, dupa care acestea sunt tensionate in anumiti parametri, cu ajutorul unui alt robot industrial. Sarcina preinsurubare spitelor este una dintre cele care necesita o perioada indelungata de specializare, fiind necesare pana la sase saptamani de pregatire. Este necesar ca spitele sa fie asamblate intr-o anumita frecventa, pentru ca bicicleta sa poata functiona ulterior in conditii de siguranta. Ulterior pe janta este montata banda de protectie, si apoi anvelopa, care este umpluta cu aer. Cadrele sunt vopsite in fabrica Intr-o alta sectie separata, cadrele de bicicleta sunt vopsite, iar peste vopsea - care poate fi de diverse culori, in functie de model - este aplicat unul sau mai multe straturi de lac, dar si un abtibild specific cu loggo-ul modelului specific de bicicleta. Cadrele de bicicleta provin de la furnizori din Italia si din Asia. "Noi le primim brute, nevopsite. Ele trec printr-un proces de curatare la noi in fabrica, sablare, unde este nevoie si degresare. Dupa aceea se vopsesc in camp electrostatic", explica unul dintre responsabilii fabricii SMW de la Timisoara. Acesta explica intregul proces de finisare a cadrelor de bicicleta. "Ele urmeaza un curs de vopsire, de spalare si curatare. Dupa aceea, in cuptor, acestea sunt uscate. Ulterior, li se aplica protectii pentru zonele unde nu vrem sa fie vopsite. Dupa aceea intra in tunelul de vopsire, la cabina Wagner. Ies, apoi intra iarasi intr-un cuptor si apoi intr-un racitor", explica unul dintre responsabilii fabricii. La fabrica din Timisoara se produc undeva la 4.000 - 4.500 de biciclete pe zi Daniel Vlad, manager pe partea de imbunatatire continua precizeaza ca la fabrica SMW din Timisoara se produc undeva la 4.000 - 4.500 de unitati pe zi. "Vopsitoria asigura toate cadrele pentru cele 5 linii de productie pe care noi le avem. Gandeste-te ca media productiei de la linii este undeva la 4.000-4.500 pe zi", a declarat acesta, explicand ca vopsitoria trebuie sa acopere necesarul productiei zilnice. Acesta a precizat ca fiecare departament primeste o precizare zilnica in care sunt specificate clar repere precum culoarea modelelor produse, modul de vopsire cadrelor, explicand ca exista si o ordine a comenzilor care trebuie sa fie respectata, in functie de "nevoile" din acea zi. Biciclete high-end In cadrul fabricii exista si o linie pentru bicicletele "high end", precum modelele ale carui design este dezvoltat de Van Rysel, brandul specializat in ciclism de performanta care este, in prezent, detinut de Decathlon. O bicicleta Van Rysel poate atinge un pret de 47.000 de lei. Potrivit specialistilor din cadrul fabricii SMW din Timisoara, linia pe care acestea sunt asamblate este una mai moderna decat celelalte, pentru ca asamblarea bicicletelor "high-end" este mai complicata, fiind necesare mai multe reglaje, dar si mai mult spatiu pentru asamblarea propriu - zisa. Restul componentelor de la biciclete, montate pe cadru Ulterior, pe cadru sunt asamblate celelalte componente ale bicicletei precum foaia de angrenaj, cablurile sistemului de franare, dar si restul componentelor, inclusiv manerele, care sunt si acestea montate de angajati care manuiesc roboti industriali, dar si surubelnite pneumatice pentru a fixa manerele pe ghidon, dar si soneria sau schimbatorul de viteze. Rotile sunt montate pe butuc abia la final, iar bicicleta este impachetata si ulterior pusa in cutie, asta abia dupa ce a trecut proba de control al calitatii, care este realizat tot de angajati spre finalul procesului de productie. Angajatii sunt cei care verifica daca fiecare bicicleta indeplineste standardele. Daca exista nereguli, bicicleta este retrasa, neregulile sunt remediate, si ulterior aceasta este impachetata si asteapta sa fie expediata spre magazine, in principal cele din Romania, dar si Europa. Fabrica SMW de la Timisoara este unul dintre cele mari patru centre de productie a bicicletelor din Europa. Alte fabrici care produc biciclete vandute pentru brandul Decathlon se afla in Italia, Polonia, dar si Portugalia.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare