×

Accesează contul My Orange

Externe

Fratele premierului spaniol Pedro Sanchez, condamnat într-un dosar de nepotism

Fratele premierului spaniol Pedro Sanchez, condamnat într-un dosar de nepotism

14.07.2026, 15:19 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

David Sanchez, fratele premierului spaniol Pedro Sanchez, a fost condamnat marti pentru abatere administrativa, intr-un dosar privind numirea sa intr-o functie publica. Verdictul a fost unul dur. Instanta a decis ca acesta nu va mai putea ocupa functii publice timp de noua ani, relateaza Reuters. Cazul are legatura cu numirea lui David Sanchez, in 2017, intr-o functie de conducere in domeniul cultural de catre guvernul provincial din Badajoz. Decizia instantei reprezinta o noua problema pentru premierul socialist Pedro Sanchez, al carui guvern si apropiati au fost implicati in ultimii doi ani in mai multe anchete si scandaluri legate de coruptie. Luna trecuta, un fost apropiat al premierului Sanchez a fost condamnat la 24 de ani de inchisoare intr-un alt dosar de coruptie. De data aceasta, David Sanchez a fost acuzat ca a beneficiat de o functie creata special pentru el datorita faptului ca este fratele prim-ministrului. Pedro Sanchez a respins totusi aceste acuzatii si a spus ca ele fac parte dintr-o campanie cu motivatie politica, promovata de extrema dreapta. Tribunalul din Badajoz a concluzionat ca postul de coordonare a conservatoarelor de muzica din provincie nu a fost creat dintr-o nevoie administrativa reala, ci pentru a raspunde intereselor personale ale lui David Sanchez. In motivarea hotararii, instanta a precizat: "Inculpatii s-au angajat intr-un exercitiu extrem de arbitrar al puterii, cu unicul scop de a favoriza anumite persoane". Este mentionat totodata ca unul dintre posturi a fost modificat ulterior pentru a se potrivi interesului lui David Sanchez pentru opera.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare