×

Accesează
contul existent

Politic-Social

Garda de Mediu a confiscat 33 de tone de deșeuri la Sintești - Jilava. Fenomenul arderilor ilegale,...

Garda de Mediu a confiscat 33 de tone de deșeuri la Sintești - Jilava. Fenomenul arderilor ilegale, „un mecanism economic ilegal”

07.05.2026, 15:22 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Garda Nationala de Mediu a anuntat confiscarea a 33 de tone de deseuri in urma unui control desfasurat la inceputul acestei saptamani in zona Sintesti - Jilava. Este una dintre zonele unde sunt semnalate mereu arderi ilegale de deseuri. Conform unui comunicat de presa, actiunea a fost realizata de comisarii Comisariatului Judetean Ilfov, impreuna cu Jandarmeria Romana. In urma verificarilor au fost aplicate doua sanctiuni contraventionale, doua masuri de sistare a activitatii si a fost facuta o sesizare penala care completeaza un dosar deja existent. Totodata, autoritatile au confiscat 33 de tone de deseuri cu valoare din amplasamente neautorizate. Ministra Mediului, Apelor si Padurilor, Diana Buzoianu, a declarat ca fenomenul arderilor ilegale este unul complex si este nevoie de interventii coordonate intre mai multe institutii. "Combaterea arderilor ilegale presupune interventii coordonate intre toate institutiile cu atributii. Vorbim despre un fenomen complex, cu implicatii de mediu, dar si economice, sociale si de ordine publica, care cere actiune pe intreg lantul. Aceasta actiune este una dintre interventiile operative derulate constant, in ultimile luni, la Sintesti si nu numai, pentru combaterea acestui fenomen." Ministra a precizat ca, in paralel cu actiunile din teren, au fost facute investitii prin PNRR pentru innoirea echipamentelor folosite de comisari. "In paralel, am investit, prin PNRR, in dotarea comisarilor din teren cu echipamente moderne - drone, bodycam-uri si sisteme de monitorizare - care cresc capacitatea de interventie si calitatea probatoriului. In paralel, am finalizat un proiect de ordonanta de urgenta pentru reglementarea mai stricta a fluxurilor de produse second-hand, astfel incat sa limitam sursele care alimenteaza aceste activitati ilegale si sa obtinem rezultate serioase", a declarat Diana Buzoianu. La actiune au participat 41 de persoane, dintre care 11 comisari ai Garzii Nationale de Mediu si 30 de jandarmi. Verificarile au fost facute inopinat si s-au concentrat pe sanctionarea faptelor care incalca legislatia de mediu si regimul deseurilor. Autoritatile spun ca fenomenul arderilor ilegale functioneaza ca "un mecanism economic ilegal", alimentat de fluxuri necontrolate de deseuri. Combaterea acestuia presupune presiune constanta. Controale si sanctiuni pentru arderile ilegale Datele prezentate de Garda de Mediu arata o crestere semnificativa a activitatii de control in ultimii ani. Numarul controalelor a crescut de la 35.185 in 2021 la peste 47.500 in 2024, adica o majorare de peste 35%. In acelasi timp, valoarea sanctiunilor aplicate a crescut de la aproximativ 107 milioane de lei in 2021 la peste 163 milioane de lei in 2025. Potrivit institutiei, in 2025 au fost dispuse 430 de masuri de sistare a activitatii si peste 260 de sesizari penale anual. Doar in zona arderilor ilegale au fost realizate 643 de controale, au fost aplicate sanctiuni de aproape 10 milioane de lei si au fost confiscate peste 1.500 de tone de deseuri. Comparativ cu anul 2021, activitatea de control a crescut cu aproape 30%, valoarea sanctiunilor cu peste 31%, iar masurile de sistare a activitatii cu peste 17%. Garda de Mediu mai spune ca echipamentele cumparate prin PNRR, precum dronele, camerele bodycam si camerele de bord, au schimbat modul de interventie in teren. Toate acestea ajuta la documentarea cazurilor si intarirea probelor folosite in procedurile administrative si judiciare.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare