×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

George Simion susține că i se pregătește o înscenare cu evadarea lui Călin Georgescu

George Simion susține că i se pregătește o înscenare cu evadarea lui Călin Georgescu

Președintele AUR, George Simion, a explicat joi seară de ce nu a participat personal la protestele organizate în fața Arestului Central, unde se află Călin Georgescu. Liderul partidului susține că ar fi primit informații despre un plan de provocare a unor violențe și de simulare a unei tentative de evadare a fostului candidat prezidențial, care ar fi urmat să îi fie atribuită.

29.10.2026, 19:17 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Intr-un videoclip publicat joi seara pe retelele sociale, George Simion a respins criticile potrivit carora ar evita sa participe la manifestatiile de sustinere a lui Calin Georgescu. Liderul AUR afirma ca absenta sa ar fi fost determinata de informatii privind o posibila provocare pregatita in fata Arestului Central. "La Arestul Central nu am fost pana acum pentru ca au parvenit la noi informatii ca sunt unii pregatiti acolo sa arunce cu pietre si chiar sa simuleze o intrare in Arestul Central, ca si cum ii organizeaza evadarea lui Calin Georgescu", a declarat Simion. Potrivit acestuia, presupusul incident ar fi avut scopul de a-l prezenta drept organizator al unor actiuni violente. "Atat de prosti ne cred, tocmai ca sa, prin prezenta mea acolo, sa spuna: Simion a organizat totul. Ia uite, violentul Simion", a adaugat presedintele AUR. "O sa merg cu 50 de oameni". Simion anunta ca va participa la manifestatii Presedintele AUR a afirmat ca membrii partidului au participat constant la protestele pentru Calin Georgescu, inclusiv la manifestatiile organizate in fata instantelor de judecata. Acesta sustine ca o mare parte a persoanelor prezente la Curtea de Apel Bucuresti ar fi fost membri AUR, inclusiv oameni veniti din alte judete. "Permanent au fost membri AUR acolo. O sa merg si eu pentru a da un exemplu. Nu o sa anunt pe nimeni cand merg, cum merg si o sa merg cu 50 de oameni", a declarat Simion. Liderul partidului a acuzat si existenta unei campanii prin care s-ar incerca descurajarea membrilor AUR care participa la manifestatii. In opinia sa, criticile privind lipsa de implicare a partidului ar urmari provocarea unor tensiuni intre sustinatorii formatiunii si cei ai lui Calin Georgescu. AUR pregateste un protest de amploare. Simion vorbeste despre sute de mii de participanti George Simion a anuntat ca partidul va participa activ la pregatirea unei manifestatii de amploare, dupa ce ar fi primit un apel din partea unor romani din Roma. "Vom implica oameni de la noi si ne vom implica cu toata forta noastra pentru a organiza un mare protest pe care nu dorim sa-l politizam", a afirmat presedintele AUR. Simion a sustinut ca manifestatiile nu ar trebui organizate exclusiv sub sigla partidului, deoarece mobilizarea ar trebui sa includa toate grupurile care solicita eliberarea lui Calin Georgescu. "Doar AUR nu este suficient. Nu avem de unde scoate din buzunar, dintr-un joben magic, 50.000 de oameni, dar oamenii care se mobilizeaza cu totii in aceeasi zi, la aceeasi ora pot fi sute de mii", a spus acesta. Liderul AUR nu a anuntat o data sau un loc pentru protestul de amploare. Simion sustine ca procurorii au intrebat participantii la alte proteste daca au fost incitati de el In videoclip, George Simion a facut referire si la manifestatiile organizate anterior de crescatorii de animale. El a sustinut ca unele persoane care au participat la acele proteste ar fi fost ridicate dimineata de procurori si intrebate daca au fost chemate sau incitate la violenta de presedintele AUR. "Pe toti i-au intrebat acelasi lucru: Dar ati venit la invitatia lui George Simion? Dar v-ati simtit incitati sa comiteti acte de violenta prin invitatia lui George Simion?", a afirmat acesta. Nota:Simion nu a precizat dosarele la care se refera si nici nu a prezentat dovezi care sa confirme presupusele intrebari adresate de anchetatori. Demersuri internationale pentru Calin Georgescu Presedintele AUR a declarat ca deplasarile sale in strainatate urmaresc sa aduca situatia lui Calin Georgescu in atentia liderilor politici si a diplomatilor. "Eu alerg din aeroport in aeroport, nu ca-mi place sa ma plimb, nu ca-mi place sa fac turism, ci pentru a duce la urechea tuturor liderilor mondiali aceasta problema", a spus Simion. Liderul AUR a mai declarat ca partidul continua sa o sprijine pe Cristela Georgescu si familia fostului candidat prezidential. "Nu ne vom dezice de Calin Georgescu si ii vom fi alaturi", a transmis acesta. Calin Georgescu ramane in arest preventiv Declaratiile lui George Simion vin dupa decizia de miercuri, 28 octombrie, a Curtii de Apel Bucuresti, prin care arestarea preventiva a lui Calin Georgescu a fost prelungita cu inca 30 de zile. Fostul candidat prezidential se afla in arest din 29 septembrie, intr-un dosar in care este cercetat pentru presupuse fapte de inselaciune, prejudiciul reclamat fiind de aproximativ 1,1 milioane de euro. De la arestarea sa, mai multi sustinatori au organizat manifestatii in fata Arestului Central din Bucuresti.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare