|
Accesează contul My Orange
19.10.2026, 04:46 Sursa: mediafax.ro
Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store
Compania australiana Woodside Energy a confirmat duminica faptul ca activitatea unei platforme din cadrul proiectului de gaze naturale Scarborough, situat in largul coastelor Australiei de Vest, era in continuare suspendata din cauza unui protest Greenpeace. Potrivit Reuters, patru activisti au escaladat instalatia sambata, iar doi dintre ei au petrecut noaptea pe platforma. Corturi suspendate pe patforma Instalatia se afla la aproximativ 375 de kilometri de coasta de nord-vest a Australiei de Vest. Protestatarii au intins pe platforma bannere cu mesajul "Opriti gazele poluante ale Woodside. Salvati reciful Scott". Cei doi activisti care au ramas peste noapte au instalat si corturi suspendate. Organizatia Greenpeace a transmis ca intentioneaza sa ocupe instalatia cat mai mult timp posibil. Un purtator de cuvant al Woodside Energy a precizat ca suspendarea activitatii se desfasoara "in conditii de siguranta", in urma "accesului neautorizat" al protestatarilor. Compania a intrerupt sambata lucrarile de pregatire pentru punerea in functiune a instalatiei. Proiectul Scarborough, in valoare de 12,5 miliarde de dolari, era finalizat in proportie de 98% la momentul protestului. Protest pentru salvarea unui recif de corali Greenpeace protesteaza si impotriva unui alt proiect de exploatare a gazelor naturale al companiei Woodside, numit Browse, care ar putea pune in pericol reciful Scott, un ecosistem de corali situat la aproximativ 390 de kilometri de coasta de nord-vest a Australiei de Vest. Reciful este o zona importanta de hranire pentru balena albastra pigmeu, o subspecie aflata in pericol de disparitie. Greenpeace si alte organizatii de mediu se tem ca exploatarea gazelor naturale in apropierea recifului ar putea pune in pericol ecosistemul marin. Potrivit Greenpeace Australia Pacific, compania Woodside intentioneaza sa foreze pana la 57 de puturi pentru extractia petrolului si gazelor in zona recifului Scott. Reprezentantii organizatiei de mediu au declarat ca proiectul ar transforma reciful, unde traiesc testoase marine verzi si balene albastre pigmee, intr-o zona industriala de exploatare a gazelor. Aproximativ 500.000 de persoane au cerut autoritatilor australiene sa opreasca proiectul si sa protejeze reciful. Woodside Energy sustine insa ca activitatile proiectului Browse nu ar intra in contact fizic cu reciful in zonele unde adancimea apei este mai mica de 75 de metri. Compania a precizat anterior ca a organizat consultari privind protectia mediului pentru acest proiect inca din 2018. Doi activisti Greenpeace, retinuti de politie Politia australiana de Frontiera a anuntat ca lucreaza impreuna cu autoritatile federale si locale pentru gestionarea incidentului. Duminica, fortele speciale ale politiei au intervenit cu un elicopter pe platforma ocupata de activisti. Potrivit Greenpeace, cei doi protestatari si-au desprins echipamentele de escalada in conditii de siguranta si au fost retinuti de politie. Pana duminica seara, autoritatile inca nu formulasera acuzatii impotriva lor. Organizatia a precizat ca activistii ajunsesera in zona platformei la bordul navei Rainbow Warrior, folosita de Greenpeace pentru campaniile sale de protejare a mediului marin.
Legal disclaimer:
Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.