×

Accesează contul My Orange

Politic-Social

Gruparea anti-Bolojan din PNL își face „caravană” după modelul lui Charlie Kirk. Rareș Bogdan:...

Gruparea anti-Bolojan din PNL își face „caravană” după modelul lui Charlie Kirk. Rareș Bogdan: „Partidul a derapat într-o zonă neomarxistă”

20.07.2026, 16:22 Sursa: mediafax.ro

Aplicatia Orange Sport este gratuita si poate fi descarcata din Google Play si App Store

Europarlamentarul Rares Bogdan a anuntat, in emisiunea "Ai aflat!", moderata de Ionut Cristache la Gandul, ca sustinatorii noii Platforme Liberal-Conservatoare vor organiza, in aceasta vara, o serie de intalniri si dezbateri in filialele PNL din tara. Liberalul spune ca va participa personal la "caravana" care ar urma sa ajunga in orase precum Iasi, Cluj-Napoca, Constanta si Timisoara, dar si in campusuri universitare, pentru a discuta despre ideologiile politice si despre ceea ce el numeste "pericolul stangii radicale". Rares Bogdan a declarat ca initiatorii platformei nu se vor limita la publicarea unor mesaje pe retelele sociale, ci vor merge in filialele partidului pentru a discuta direct cu primarii, activistii, militantii si membrii PNL. "Aratam ca Partidul National Liberal, in momentul acesta, a derapat de la linia clasica, liberala, conservatoare, ca s-a dus intr-o zona progresista, neomarxista, prin aceasta apropiere de USR si ca ar trebui sa ne reintoarcem la ceea ce inseamna electoratul nostru traditional si istoria Bratienilor, istoria celor 150 de ani", a afirmat europarlamentarul. Rares Bogdan: Nu trebuie sa ne dea voie Bolojan Intrebat daca liderii platformei au nevoie de acordul presedintelui PNL, Ilie Bolojan, pentru organizarea intalnirilor, Rares Bogdan a raspuns ca libera initiativa si dreptul la opinie trebuie sa existe in interiorul partidului. "Dar trebuie sa ne dea voie? Suntem un partid unde trebuie sa existe libera initiativa si dreptul la opinie. Nu trebuie sa ne dea voie Bolojan sa stam de vorba cu membrii PNL sau cu simpatizantii PNL", a spus Rares Bogdan. Potrivit acestuia, scopul final al platformei este convingerea celor aproximativ 284.000 de membri cu carnet ai PNL si a peste un milion de alegatori traditionali ca partidul trebuie sa ramana pe o linie liberal-conservatoare. "Linia corecta este linia conservatoare, linia liberala, o apropiere de electorat, de romani, de traditii, de ceea ce inseamna baza iudeo-crestina a acestei parti a Europei, si nu linia progresista", a declarat liberalul. Turneu in Iasi, Cluj, Constanta si Timisoara Rares Bogdan a precizat ca dezbaterile vor incepe in aceasta vara, insa nu a putut prezenta inca un calendar. Detaliile urmeaza sa fie stabilite impreuna cu ceilalti membri ai platformei. El a nominalizat mai multe orase in care ar urma sa fie organizate intalniri: Iasi, Cluj-Napoca, Constanta si Timisoara. Evenimentele nu vor avea forma unei scoli de vara, ci vor presupune deplasari in filialele PNL si discutii cu primarii, membrii, activistii si militantii liberali. "In judetele noastre, in mijlocul votantilor si, mai ales, al activistilor si militantilor nostri, ne aratam derapajele economice si doctrinar-ideologice. Ii intrebam daca ei vor, pentru ca nu au fost intrebati daca vor cu USR pe lista", a afirmat Rares Bogdan. Europarlamentarul a sustinut ca in partid ar fi deja discutata posibilitatea unor liste comune PNL-USR, fara ca filialele sa fi fost consultate. "Sunt foarte curios cum se vor simti colegii mei din tara in momentul in care vor fi nevoiti sa-si imparta pozitiile de viceprimari, candidatii la primarii, listele de deputati si pozitiile politice cu cei de la USR. Si daca se simt apropiati de domniile lor", a spus acesta. Rares Bogdan vrea dezbateri si in campusurile universitare pe modelul Charlie Kirk Liberalul a comparat formatul viitoarelor intalniri cu dezbaterile organizate in Statele Unite de activistul conservator Charlie Kirk, in cadrul carora participantii puteau discuta direct si il puteau contrazice pe vorbitor. "Ati vazut discutiile lui Charlie Kirk, Dumnezeu sa-l odihneasca, cu tinerii americani? Simplu, va putea sta de vorba cu noi oricine. Oricine va putea sta de vorba cu noi", a spus Rares Bogdan. Dupa ce moderatorul a remarcat ca Charlie Kirk organiza in special intalniri in campusuri universitare, europarlamentarul a afirmat ca Platforma Liberal-Conservatoare ar putea adopta si acest model, daca universitatile vor permite organizarea dezbaterilor. "Daca ne vor primi, vom merge si in campusurile universitare cu mare drag si vom discuta despre ideologii politice, despre Europa, despre lumea libera, despre platforme politice, despre pericolul stangii radicale, neomarxiste, despre pericolul alunecarii la o noua colectivizare, care indeparteaza ideea de familie, de valori, de traditii, de ceea ce inseamna liberalism clasic", a declarat Rares Bogdan. "Vom sta de vorba oriunde ni se va permite", a adaugat europarlamentarul. Rares Bogdan a spus ca intalnirile vor fi deschise dialogului si contradictiilor si ca intentioneaza sa mearga atat in marile aglomerari urbane, cat si in centrele rurale. Cine a fost Charlie Kirk Charlie Kirk a fost un activist si comentator conservator american, cofondator al organizatiei Turning Point USA si unul dintre cei mai influenti sustinatori ai lui Donald Trump in randul tinerilor. A devenit cunoscut mai ales prin dezbaterile organizate in campusurile universitare, unde ii invita pe studenti sa il contrazica public pe teme politice si culturale. Kirk a fost asasinat la 31 de ani, pe 10 septembrie 2025, dupa ce a fost impuscat in timp ce vorbea la un eveniment in aer liber organizat la Utah Valley University, in orasul Orem. "Aceasta linie nu este apropiata nici de AUR, nici de PSD" Rares Bogdan a tinut sa precizeze ca orientarea propusa de platforma nu inseamna o apropiere de AUR, PSD sau de alte formatiuni politice. "Ca sa fie clar, aceasta linie nu este apropiata nici de AUR, nici de PSD, nici de alte forte politice. Este o linie liberala, clasica", a declarat europarlamentarul. Din "caravana liberala" ar urma sa faca parte, potrivit lui Rares Bogdan, membri PNL care "au ceva de spus", cred in valorile liberale si sunt dispusi sa isi exprime public opiniile. Intalnirile ar urma sa fie organizate in sali si sa fie inspirate inclusiv din modelul politic american. Rares Bogdan a invocat existenta mai multor curente in interiorul Partidului Republican din Statele Unite, de la aripa traditionala si cea crestina pana la miscarea MAGA si zona libertariana. "Nu este nimic impotriva PNL", a insistat liberalul. Ce este noua Platforma Liberal-Conservatoare din PNL Noua platforma este prezentata de initiatori drept un curent de dezbatere doctrinara in interiorul PNL, care urmareste intoarcerea partidului la valorile liberal-conservatoare si la electoratul sau traditional. Sustinatorii proiectului acuza o apropiere excesiva de USR si o indepartare a conducerii PNL de temele legate de proprietatea privata, economia de piata, familie, traditie, identitate nationala si valorile iudeo-crestine. Rares Bogdan sustine ca initiativa nu urmareste desprinderea de PNL si nici infiintarea unui nou partid. Declaratiile sale indica insa aparitia unei opozitii doctrinare tot mai vizibile fata de directia actualei conduceri liberale si fata de o eventuala alianta electorala cu USR.

Legal disclaimer:

Acesta este un articol informativ. Produsele descrise pot sa nu faca parte din oferta comerciala curenta Orange. Continutul acestui articol nu reprezinta pozitia Orange cu privire la produsul descris, ci a autorilor, conform sursei indicate.



Articole asemanatoare